Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PwC: 'Aplicarea taxei clawback diferențiată are nevoie de clarificări'

Europa FM
doctor medic spital

Taxa clawback diferențiată a intrat în vigoare, dar notificările CNAS aferente primului trimestru sunt conforme prevederilor anterioare aplicabile. Ce ar trebui să aplice contribuabilii?, se întreabă Alexandra Popa, Senior Manager PwC România și Andreea Donu, Senior Consultant, într-o analiză, potrivit Mediafax.

Taxa clawback a fost modificată începând cu primul trimestru al acestui an, prin introducerea contribuției diferențiate pe tipuri de medicamente și implicit reducerea procentului ”p” aplicat, dar concomitent Casa de Asigurări de Sănătate (CNAS) a transmis către contribuabili notificările pentru perioada menționată după vechea legislație. În acest context și în lipsa unor clarificări privind modul de aplicare a noilor prevederi, companiile din industria farmaceutică se întreabă pe care dintre formulele de calcul ar trebui să o aplice.

Ce prevede Legea nr. 53/2020? Modificările aduse de Legea 53/2020 privind aprobarea Ordonanței nr. 85/2019 vizează introducerea contribuției clawback diferențiate pe tipuri de medicamente începând cu primul trimestrul I al anului 2020 (termenul de declarare și plată aferent fiind ulterior intrării în vigoare a legii), pe trei tipuri de categorii, respectiv medicamente de tip I (medicamente inovative), II (medicamentele fabricate în România, atât inovative, cât și generice) și III (medicamentele generice/orice alte medicamente care nu se încadrează la tip I sau II).

Mai exact, pentru medicamentele de tip I contribuția trimestrială va fi calculată prin aplicarea procentului de 25% asupra valorii aferente consumului centralizat al acestora (comunicat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, după scăderea TVA), în vreme ce pentru medicamentele de tip II și tip III contribuția va fi calculată prin aplicarea procentului de 15%, respectiv 20%.

Un local din Cluj a impresionat presa din întreaga lume: Netflix vrea să filmeze aici un serial / VIDEO

Concomitent însă cu data publicării Ordonanței au fost transmise către contribuabili notificările emise de CNAS pentru primele trei luni ale anului 2020 după vechiul procent ”p”, plafonat la 27,65%.

Astfel, prin modificările amintite mai sus aduse aceleiași Ordonanțe, pentru trimestrul I 2020 există 2 prevederi referitoare la valoarea procentului “p”: valorile diferențiate pentru tipurile de medicamente (25%, 15%, respectiv 20%) și plafonarea procentului "p" la valoarea de 27,65% , pe baza căruia au fost deja emise de altfel notificările de la CNAS.

Un alt considerent de ordin practic gravitează în jurul clasificării medicamentelor – acele trei tipuri I, II și III. Conform textului de lege, lista medicamentelor de tip I, tip II și tip III, se aprobă trimestrial prin ordin al ministrului sănătății, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii unui trimestru (pentru primul trimestru al anului 2020 acest termen fiind chiar anterior publicării Legii 53/2020). Din informațiile disponibile, ordinul pentru primul trimestru al acestui an nu a fost încă publicat.

Mai mult decât atât, nu se poate spune la acest moment dacă această clasificare pe tipurile I,II și III se va regăsi în notificarea trimisă de CNAS (consumul centralizat comunicat pe respectivele tipuri de medicamente) sau dacă va rămâne în responsabilitatea contribuabilului să împartă medicamentele conform categoriilor specificate.

Având în vedere că această clasificare nu a fost încă stabilită prin ordin al ministrului Sănătății pentru trimestrul I al anului 2020 așa cum prevede Legea 53/2020, iar notificările aferente aceluiași trimestru au fost emise de către CNAS în același format ca și până acum, stabilind procentul "p" la valoarea de 27.65%, ar putea fi ridicate anumite semne de întrebare cu privire la modalitatea efectivă de aplicare a noilor prevederi privind clawback diferențiat în ceea ce privește primul trimestru al anului 2020.

Deși conform Legii 53/2020 contribuabilii ar fi îndreptățiți să plătească taxa clawback diferențiată începând cu trimestrul I al anului 2020, diferența de plată dintre procentele stabilite de aceasta și vechiul procent “p” plafonat fiind în majoritatea cazurilor semnificativă, rămâne de văzut însă cum se vor armoniza prevederile legislative aplicabile, ce clarificări vor fi aduse de către autoritățile competente cu privire la modul de calculul al contribuției pentru primul trimestru al anului 2020 și în ce măsură vor fi afectați contribuabilii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.