Qatar pune presiune pe Hamas! Se pune la cale un schimb de prizonieri

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 15-10-2023

Actualizat: 15-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: thetimes.co.uk

Qatar pune presiune pe Hamas! Se pune la cale un schimb de prizonieri

Qatar depune eforturi pentru a convinge Hamas să elibereze femeile, copiii și ostaticii în vârstă pe care gruparea teroristă îi ține în prezent în Gaza, după ce i-a luat prizonieri în timpul atacului de săptămâna trecută în sudul Israelului, a declarat un oficial diplomatic pentru The Times of Israel.

Hamas – fiind reprezentat în discuții de liderul său în străinătate, Ismail Haniyeh – a declarat inițial Qatarului că este pregătit să returneze acești ostatici în schimbul eliberării de către Israel a 36 de prizonieri palestinieni de securitate aflați în prezent în închisorile israeliene, spune sursa diplomatică, adăugând că oferta nu a fost acceptată de Israel, care se concentrează în primul rând pe avansarea campaniei sale militare de eradicare a Hamas.

În ciuda respingerii israeliene, discuțiile intermediate de Qatar sunt în desfășurare, spune oficialul diplomatic.

O a doua sursă familiarizată cu negocierile spune pentru The Times of Israel că unii din Hamas recunosc că luarea ostatice a femeilor, a copiilor și a persoanelor în vârstă a dat Israelului mai multă legitimitate internațională pentru a-și extinde masiv campania militară împotriva grupării teroriste.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri