Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Quintus, despre planul lui Gorghiu și Dragnea: Mulţi sunt nepricepuţi

alina gorghiu mircea ionescu quintus

Liderii PSD și PNL, Liviu Dragnea și Alina Gorghiu, au anunțat ieri că s-au înțeles să semneze un document cu masuri de recredibilizare a Parlamentului României.

Chestionat pe această temă, preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, fost şef al Senatului, susține acest demers și a precizat că una dintre problemele Parlamentului este că e plin de oameni foarte tineri și nepricepuți. "Oamenii ăştia nu s-au aşezat bine în viaţă şi urmează să stabilească viaţa altora", a declarat seniorul liberal.

"Sunt întristat în ce stadiu coborât ne-am aşezat prin ceea ce ar trebui să facă Parlamentul şi parlamentarii (...). Din nefericire, mulţi dintre ei sunt nepricepuţi. Am fost 12 ani, trei mandate la rând parlamentar, eu ştiu ce mare răspundere are un parlamentar, când este vorba să discute şi în comisii şi în plen o lege. Pentru asta, însă, trebuie să ai un minimum de experienţă de viaţă, un minimum de experienţă juridică şi pe cât se poate, pricepere economică. Din nefericire, sunt foarte tineri. Oamenii ăştia nu s-au aşezat bine în viaţă şi urmează să stabilească viaţa altora", a spus, la RFI, Mircea Ionescu Quintus.

Citește și: Înțelegere de ultimă oră Dragnea-Gorghiu

În opinia sa, "ar trebui să stabilim o vârstă minimă, fără să încalci dreptul de a fi ales, atât pentru Senat, cât şi pentru Camera Deputaţilor (...). În orice caz, la Senat, cum era şi înainte, se poate stabili o vârstă care să garanteze mai multă pricepere, să aibă mai multă experienţă nu numai de legislaţie şi de alte lucruri, ci de viaţă şi de răspundere (...). Va trebui noi, partidele, să cumpănim foarte bine şi să uităm de rudenii, de prietenii şi de interese şi să trimitem în Parlament oameni care într-adevăr să-şi poată face datoria".

Totodată, Mircea Ionescu Quintus ar vrea o limită minimă de vârstă de 30 de ani pentru accederea în Parlament sau cel puţin la Senat: "Eu mă gândesc la 30 de ani. Până atunci, omul are posibilitatea să-şi facă studii superioare, să se însoare, că şi asta e o treabă, sunt unii care au şi uitat de pe unde vin".

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.