Rachete Patriot pentru Ucraina. Ministrul Apărării, poziție clară: 'Sistemul este indispensabil României'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 14-05-2024

Actualizat: 14-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Apărării Angel Tîlvăr a declarat să sistemul de apărare Patriot este „indispensabil” României.

„Nu a spus nimeni că trebuie să o dăm. Noi avem un astfel de echipament funcțional și încă trei care sunt în curs de a deveni funcționale. Până atunci nevoia noastră este satisfăcută de acest echipament, urmează să avem și alte discuții. Momentan nu se pune problema. Noi le-am luat, cele patru sisteme, tocmai pentru nevoia României de a-și apăra teritoriul național. Din acest punct de vedere, acest sistem operațional este indispensabil. Cred că discuțiile vor fi purtate la nivelul CSAT. Nu știu când, n-aș putea să avansez o dată”, a spus Tîlvăr.

Președintele Klaus Iohannis a declarat recent, în timpul vizitei în SUA, că în Ucraina e nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și că a existat o discuție intensă despre cine le poate oferi, fiind întrebată și România.

Șeful statului a adăugat că a vorbit despre acest subiect și cu Joe Biden și că va trebui să discute în CSAT pentru a găsi o soluție. El a precizat însă că „e inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri