Racla cu sfintele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă, seara trecută, în Catedrala Mitropolitană din Iași, în prezența a sute de pelerini.
Momentul a marcat încheierea pelerinajului din acest an, la care au participat zeci de mii de credincioși veniți din întreaga țară pentru a se închina ocrotitoarei Moldovei, potrivit Rador Radio România.
Catedrala Mitropolitană a rămas deschisă toată noaptea, pentru a evita situațiile neplăcute în care credincioșii aflați deja la rând sau cei care vor veni mai târziu să nu se poată închina.
Sărbătorile municipiului Iași continuă până vineri, când, în Piaţa Palatului Culturii, începând cu ora 19:00, va fi organizat un spectacol susţinut de cei 3 Tenori Ieşeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă şi Andrei Fermeşanu, acompaniaţi de Orchestra Metropolitană Iaşi și dirijați de Andrei Tudor.
Pe scenă au urcat, de asemenea, Ştefan Bănică junior, The Urs, Irina Baianţ, dar şi alţi artişti.
Sărbătorile Iaşului se vor încheia cu focuri de artificii şi un spectacol de drone.
Comentează