Racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană din Iași

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 15-10-2025 20:54

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Casian Mitu

Racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană, miercuri seara, în jurul orei 19:30, atunci când rândul pelerinilor s-a redus semnificativ.

În cursul zilei de miercuri numărul pelerinilor care aşteptau să se închine la Sfânta Parascheva a scăzut la câteva mii de persoane, fiind şi mai mic spre seară, scrie Agerpres.

Catedrala Mitropolitană va rămâne deschisă în cursul nopţii, pentru a evita situaţiile neplăcute în care cei care sunt deja la rând sau cei care vor veni să nu se poată închina.

Credincioşii se pot închina la Sfânta Cuvioasă Parascheva tot restul anului, racla cu moaştele sfinte fiind depuse spre închinare într-un loc special amenajat în Catedrala Mitropolitană.

Cei care au venit zilele acestea la Iaşi în pelerinaj la Sfânta Parascheva au avut prilejul de a se închina şi la moaştele Sfântului Grigorie Palama, care au fost aduse, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, de o delegaţie din Grecia, condusă de IPS Filoteos, mitropolitul Tesalonicului. Delegaţia s-a întors în Grecia cu racla cu moaştele sfinte în cursul nopţii de marţi spre miercuri.

Anual, în perioada 8-15 octombrie la Catedrala Mitopolitană din Iaşi vin în pelerinaj, sute de mii de credincioşi din ţară şi străinătate, fapt care transformă Iaşiul în unul dintre cele mai mari centre de pelerinaj din ţară.

Cunoscută şi sub numele de Sfânta Vineri, Cuvioasa Parascheva s-a născut în localitatea Epivat, astăzi Capul Kaliacra, din Tracia, pe ţărmul Mării Marmara, în prima jumătate a secolului al XI-lea. Moaştele Cuvioasei au fost păstrate aproape 200 de ani într-o biserică din Epivat, apoi la Târnovo, iar în secolul al XVI-lea au fost duse la Constantinopol. În anul 1641, pe 13 iunie, voievodul Vasile Lupu a reuşit să le aducă la Iaşi, aşezându-le în biserica Mănăstirii ''Sfinţii Trei Ierarhi''.

În prezent, moaştele Cuvioasei Parascheva se află la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Racla Sfintei Parascheva a fost mutată aici de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1888, după ce moaştele au scăpat neatinse din incendiul de la Biserica ''Trei Ierarhi".

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri