DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

RADET: 'Au fost finalizate lucrările de modernizare a tronsonului din conducta de termoficare care alimentează cartierul Aviaţiei'

radet

RADET anunţă că au fost finalizate lucrările de modernizare a tronsonului din conducta de termoficare care alimentează cartierul Aviaţiei din Sectorul 1 al Capitalei, fiind înlocuite porţiuni de conductă cu vechimea de peste 50 de ani, astfel că problemele privind alimentarea cu apă caldă şi căldură din acest cartierl Aviaţiei au fost soluţionate, potrivit news.ro.

”Au fost finalizate, încă din data de 8 noiembrie 2019, lucrările de modernizare a tronsonului din conducta de termoficare Dn 700 - Magistrala II – III Grozăveşti din Bulevardul Iancu de Hunedoara, ce alimentează cartierul Aviaţiei din Sectorul 1 al Capitalei. Problemele privind alimentarea cu apă caldă şi căldură din cartierul Aviaţiei au fost soluţionate”, transmite RADET.

Tot în Sectorul 1 au fost finalizate şi lucrările de înlocuire a conductei - Dn 700 (Tronsonul I), în zona străzii Nicolae Caramfil, fiind terminate şi lucrările de realizare a provizoratului - prin care se asigură continuitatea furnizării agentului termic pe toată durata desfăşurării lucrărilor din tronsonul final. Magistrala are o importanţă vitală în funcţionarea sistemului de termoficare în zona de Nord a Capitalei, anunţă regia.

Citește și: Florin Iordache: Nu ne este rușine cu Viorica Dăncilă! O să vedeți în turul doi ce figură frumoasă va face

Deşi termenul avansat de constructor pentru lucrările din Bulevardul Iancu de Hunedoara era 15 noiembrie 2019, acestea au fost terminate cu o săptămână mai devreme, pentru efectuarea operaţiunilor de reîntregire a tronsonului de magistrală şi manevrelor necesare umplerii instalaţiei în vederea începerea furnizării agentului termic către cartierul Aviaţiei din CET Grozăveşti.

”Reamintim că lucrarea din Bulevardul Iancu de Hunedoara a avut în vedere înlocuirea unor porţiuni de conductă cu o vechime de peste 50 de ani, iar împreună cu lucrarea desfăşurată la intersecţia străzii Nicolae Caramfil cu Şoseaua Pipera sunt măsurile dispuse pentru îmbunătăţirea alimentării cu agent termic în cartierul Aviaţiei”, precizează RADET, adăugând că lucrările fac parte din cea mai amplă campanie de reparaţii, modernizări şi înlocuiri de subansamble tehnice, anunţată încă de la sfârşitul sezonului anterior de încălzire, fiind prima acţiune de acest gen după o perioadă foarte lungă de timp.

Citește și: Dan Barna ‘a luat foc’- Ne-au otrăvit trecutul, ne compromit prezentul și ne anulează viitorul

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a aprobat joi, după mai mult de două ore de dezbateri, delegarea activităţii de termoficare către către compania municipală Termoenergetica. Şi angajaţii RADET, regie intrată în faliment, vor fi preluaţi.

”Vorbim de o preluare a tuturor angajaţilor, de o delegare a serviciului de termoficare, reţeaua şi tot ce ţine de funcţionare sunt transferate către Termoenergetica”, a declarat administratorul special al RADET, Alexandru Burghiu.

Primăria Capitalei va cumpăra, prin compania Termoenergetica, energie termică pentru zonele Colentina, Fundeni, Pipera şi Aviaţiei de la alţi furnizori în afară de ELCEN.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.