Rădoi: 'Vă asigur că mâine nu ne vom gândi la un rezultat de egalitate'

Autor: Anca Flondor

Publicat: 22-10-2025 19:30

Article thumbnail

Sursă foto: Frf.ro

Mirel Rădoi a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei cu FC Noah din Conference League, că el şi jucătorii săi nu se vor mulţumi doar cu un rezultat de egalitate.

Universitatea Craiova întâlneşte formaţia armeană FC Noah, joi, de la ora 22:00, pe Stadionul "Ion Oblemenco" din Craiova, într-o partidă contând pentru etapa a doua a Conference League.

"Nu va fi un meci uşor nici pentru noi, nici pentru Noah. Căutăm să obţinem primele puncte în această fază a competiţiei. Sper ca mâine seară să obţinem măcar un punct, dar jocul nostru să fie unul consistent. Dar chiar dacă ar fi primul punct al nostru din faza grupei principale nu înseamnă că noi ne vom mulţumi cu un rezultat de egalitate. Nu avem cum, mai ales în faţa propriilor suporteri. Vă asigur că mâine nu ne vom gândi la un rezultat de egalitate", a explicat antrenorul Universității Craiova.

"Sper să ne putem compara mâine prin rezultatul final"

"Va fi o partidă interesantă, pentru că vor fi faţă în faţă două echipe care încearcă să îşi domine adversarul, şi prin aşezarea în teren, dar şi prin dinamică. Suntem două echipe preocupate să atace, să marcheze şi nu neapărat să apere scorul iniţial, cel de 0-0. FC Noah e o echipă agresivă, o echipă foarte bună, total diferită de fosta adversară, Rakow. Universitatea pare favorită pentru că jucăm acasă. Dar când o echipă care îşi permite să îţi ia jucătorul (n.r. - japonezul Takuto Oshima) şi să îi dea un salariu dublu faţă de ce avea la Craiova, cumva se egalizează balanţa valorii. La nivelul infrastructurii, la nivel de buget, nu ne putem compara deocamdată cu Noah. Sper să ne putem compara mâine prin rezultatul final", a adăugat antrenorul.

Mirel Rădoi susţine că FC Noah este o echipă interesantă, care ar fi meritat să joace în Europa League.

"Nu îmi e teamă de nimic, sper ca jucătorii mei să se bucure de aceste meciuri internaţionale. Nu sunt aşa de uşor de comparat partidele lor din campionatul intern, cu cele de la nivel internaţional. Au problemele lor, dar Noah e o echipă foarte interesantă. Din punctul meu de vedere ar fi meritat să joace în Europa League", a spus el.

Ce se întâmplă cu jucătorii

Antrenorul speră ca jucătorii săi să transforme presiunea pe care o vor simţi în meciul de joi seara în motivaţie.

"Nu cred că jucătorii sunt pregătiţi în totalitate din punct de vedere al presiunii. Şi dacă ar spune-o ei, nu ar putea să fie în totalitate adevărat, pentru că joci primul meci internaţional într-o grupă în faţa propriilor suporteri. Şi emoţii sunt şi nu le putem nega. Sper ca emoţiile pozitive să îi motiveze. Pentru că acasă ei se simt clar mai confortabil. Aşa că emoţii vor fi, presiune va fi, sper ca ei să fie abili şi să atragă aceste lucruri ca şi motivaţie", a afirmat tehnicianul.

Întrebat dacă selecţionerul Mircea Lucescu l-a sunat să-i ureze baftă în această partidă, Rădoi a răspuns: "Până acum, nu. Dar şi dacă nu mă sună ştiu că este alături de echipele româneşti. Pentru că vrând-nevrând ar avea un avantaj vizavi de jucătorii care joacă astfel de meciuri. Pentru că ei ajung la un nivel şi un ritm pe care şi dânsul îl are la echipa naţională".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri