Şapte dintre cele 18 companii care s-au listat anul acesta pe AeRO vin din sectoare care sunt legate de tehnologie, a declarat, luni, Radu Hanga, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), la ceremonia de listare la bursă a societăţii Arobs Transilvania Software, conform agerpres.
"A fost un an special pentru noi, dacă ne uităm la listările care s-au întâmplat. Dintre cele 21 de listări, 18 s-au întâmplat pe piaţa AeRO în acest an la Bursa de Valori Bucureşti. Dacă ne uităm la cele 18 companii care s-au listat pe piaţa AeRO, vedem că şapte dintre ele vin din sectoare care sunt legate de tehnologie. Acesta este un lucru care ne bucură foarte mult pentru că, până la urmă, ceea ce ne dorim la Bursa de Valori este să avem o reprezentativitate cât mai mare a economiei româneşti. Vrem să vedem reprezentate la bursă companiile din sectoarele, din domeniile care au contribuţia cea mai importantă la economia României, la dezvoltarea noastră ca ţară. Arobs, ne bucurăm foarte mult că aţi reuşit să ridicaţi cei 74 milioane de lei. Listarea Arobs ar trebui să adauge peste 600 de milioane de lei la capitalizarea pieţei AeRO. Este de departe cea mai mare listare pe această piaţă. (...) Ştiu declaraţiile pe care le-aţi făcut legat de faptul că vă doriţi să accesaţi piaţa principală în viitor. Ne bucurăm că vă gândiţi la lucrul acesta. Pe de altă parte, ne bucurăm că aţi ales piaţa AeRO pentru că piaţa AeRO pentru noi este poziţionată ca o piaţă de creştere. Este o piaţă care se adresează companiilor care se află într-o fază de dezvoltare mai accelerată şi, într-un fel, alegând platforma aceasta transmiteţi un mesaj către investitori legat de poziţionarea companiei, legat de momentul în care vă consideraţi voi a vă afla astăzi. Vă vedeţi ca fiind o companie care se dezvoltă, o companie care creşte accelerat", a afirmat Hanga.
Potrivit unui comunicat al Arobs Transilvania Software, compania românească de IT a debutat pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, acţiunile fiind tranzacţionate sub simbolul bursier Arobs.
Fondată în anul 1998 de antreprenorul român, Voicu Oprean, Arobs este o multinaţională cu şapte birouri deschise în România şi alte şapte în străinătate, ce furnizează servicii software şi soluţii pentru o gamă largă de clienţi activi în industrii diverse în ţări din Europa, America de Nord şi Asia.
În luna octombrie a acestui an, Arobs a închis anticipat în prima zi cel mai mare plasament privat din istoria pieţei AeRO, prin atragerea sumei de 74,2 milioane de lei de la investitori.
Fondurile atrase vor susţine strategia de extindere a companiei, prin achiziţia unor companii IT atât la nivel naţional, cât şi internaţional, deschiderea de noi filiale în pieţele importante din Europa şi Statele Unite, precum şi pentru dezvoltarea expertizelor şi specializărilor companiei.
"Mă bucur că încheiem anul cu o nouă reuşită marca Arobs. Debutul acţiunilor noastre pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti reprezintă un moment de reper important pentru mine şi companie. Le mulţumesc colegilor din Arobs Grup pentru implicarea lor, fără de care succesul de astăzi nu ar fi fost posibil. Încă de la înfiinţarea Arobs, din 1998, am sperat să devenim cea mai bună companie din regiune, cu cele mai interesante proiecte şi unde să creştem o echipă excepţională. Cred că suntem, astăzi, cu un pas mai aproape de a ne transforma dorinţa în realitate şi ţinta mea este să ajungem cel mai important jucător internaţional al industriei IT, cu servicii şi produse inovatoare, pornit din Cluj. De asemenea, le mulţumim tuturor celor care ne-au sprijinit în finalizarea cu succes a întregului proces de listare. Investitorilor şi viitorilor acţionari le transmitem că ne dorim să îi avem alături de noi pe termen lung şi că lucrăm susţinut la viitoarele achiziţii de companii care dezvoltă produse software sau care deţin şi operează soluţii privind optimizarea afacerilor şi produse de management de flotă auto. Totodată, având în vedere cererea tot mai ridicată pentru servicii şi soluţii software la nivel global, în 2022, vizăm deschiderea unei filiale Arobs în SUA pentru a fi mai aproape de partenerii noştri de acolo, precum şi pentru a creşte prezenţa noastră pe piaţa foarte valoroasă a Americii de Nord", a declarat Voicu Oprean, CEO şi fondator al Arobs Transilvania Software.
În cadrul plasamentului privat derulat în data de 15 octombrie 2021, compania a vândut un număr de 54.697.494 acţiuni noi nominative, ordinare, dematerializate către 149 investitori de retail, 38 profesionali şi 9 investitori instituţionali care au subscris acţiuni la un preţ de 1,357 lei per acţiune. Plasamentul privat şi listarea acţiunilor Arobs au fost realizate cu sprijinul BRK Financial Group.
"Listarea Arobs vine după derularea unui plasament privat de acţiuni, în a doua jumătate a lunii octombrie prin care Arobs a atras în cadrul unei majorări a capitalului social suma record de 74 de milioane de lei. Acest plasament a atras un interes uriaş atât din zona investitorilor de retail şi profesionali, astfel că a fost încheiat anticipat încă din prima zi de derulare, ceea ce ne arată încă o dată apetitul ridicat al investitorilor faţă de companiile antreprenoriale româneşti. Această listare este punctul culminant al unui proces intensiv şi colaborativ pe care l-am desfăşurat alături de echipa Arobs, atât în ceea ce priveşte întocmirea Memorandumului, cât şi în ceea ce priveşte îndeplinirea formalităţilor aferente listării. Suntem încrezători ca Arobs va fructifica oportunităţile şi avantajele oferite de statutul de companie listată în susţinerea planurilor viitoare de creştere şi dezvoltare", a declarat Monica Ivan, director general al BRK Financial Group.
Arobs Transilvania Software este specializată în furnizarea de soluţii software personalizate, bazate pe cele mai noi tehnologii, şi deţine, de asemenea, mai multe soluţii software care au o prezenţă puternică pe piaţa românească şi în Europa Centrală şi de Sud-Est. Compania are sediul central în Cluj-Napoca, birouri regionale operaţionale în Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş, Baia Mare, Suceava şi Arad, dar şi şapte filiale în străinătate. În prezent, compania are peste 950 de angajaţi şi colaboratori, şi furnizează servicii şi soluţii software pentru peste 8.000 de clienţi din 14 ţări din întreaga lume.
În anul 2020, Arobs Transilvania Software a înregistrat, la nivel individual, o cifră de afaceri de 154,5 milioane de lei, EBITDA de 46,6 milioane lei şi un profit net de 40,4 milioane lei. Pentru anul 2021, compania estimează venituri la nivel consolidat în Grupul Arobs de 192,7 milioane de lei şi EBITDA consolidat de 52,8 milioane lei.
Radu Hanga, preşedintele BVB: A fost un an special pentru noi, dacă ne uităm la listările care s-au întâmplat
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Apele Române reiau treptat sistemele după atacul cibernetic. Accesul la aplicațiile critice este restaurat gradual
9

1.881
Atacul lui Adrian Câciu, după cifrele oficiale ale Finanțelor: „Au mințit despre facturi ascunse și incapacitate de plată”
1.881

23
O nouă companie aeriană israeliană, TUS IL, recrutează piloţi, operaţiunile comerciale urmând să înceapă în 2026
23

38
România intră în 2026 cu deficit mai mic și venituri mai mari. Alexandru Nazare: „Avem bază sănătoasă pentru un buget responsabil”
38

33
CNAIR a lansat în licitaţie Drumul Expres Suceava-Siret
33

47
Recoltă record de grâu în Argentina, după un sezon aproape ideal pentru fermieri
47

2.533
Cum arată execuția bugetară la final de an? Ministerul Finanțelor publică cifrele momentului - Măsurile Guvernului 'își dovedesc eficiența'
2.533

73
Record de fonduri europene pentru Transporturi în 2025: 27,8 miliarde lei, cu 24% mai mult decât anul trecut
73

1.041
Sănătatea accelerează investițiile: final de an cu miliarde plătite prin PNRR
1.041

120
Undă verde pentru Liberty Galați: preia firma care îi procesează zgura
120

2.545
Se va impozita sau nu darul de nuntă în 2026: ANAF clarifică dilema mirilor
2.545

54
BNR: Depozitele în lei ale rezidenţilor au crescut în noiembrie cu 1,7% faţă de luna octombrie, până la 441,863 miliarde lei
54

31
Piața muncii din București crește: peste 14.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă în 2025
31

















Comentează