Radu Jude revine la Cannes cu un nou film. „Jurnalul unei cameriste”, selecționat la Quinzaine des Cinéastes

Autor: Alice Draghici

Publicat: 14-04-2026 16:58

Article thumbnail

Sursă foto: Radu Jude

Cel mai recent lungmetraj semnat de Radu Jude, „Jurnalul unei cameriste”, a fost inclus în selecția oficială a secțiunii Quinzaine des Cinéastes din cadrul Festivalul de Film de la Cannes 2026. Evenimentul se desfășoară în perioada 12–23 mai, iar secțiunea dedicată cineaștilor propune în acest an 18 lungmetraje, potrivit anunțului făcut de directorul artistic Julien Rejl.

Declarația regizorului

„Noul meu film, Le Journal d’une femme de chambre (Jurnalul unei cameriste), nu este nici o adaptare a romanului omonim a lui Octave Mirbeau, nici un remake al vreunuia din filmele (unele făcute de mari cineaști, precum Luis Buñuel) care adaptează cartea.

Este mai degrabă o variațiune în jurul unora din temele cărții - iar povestea se concentrează pe viața unei tinere femei din România care lucrează pentru o familie din Bordeaux.

E un film care amestecă diverse teme - emigrația, sărăcia, raportul dintre Est și Vest, raportul dintre teatru, literatură și cinema etc. - totul turnat într-o formă pe care mi-o doresc, dacă nu originală, cel puțin unică, în măsura în care e gândită special doar pentru acest film.

Le mulțumesc tuturor colaboratorilor și mai ales casei de producție Avanpost, care a făcut eforturi mari să asigure producția locală a filmului, ținând cont și că proiectul a fost respins la concursul Centrului Național al Cinematografiei.”, a declarat Radu Jude.

Distribuție și echipă

Din distribuția filmului fac parte Ana Dumitrașcu, Vincent Macaigne, Mélanie Thierry, Amélie Prévot, Louve Proust, Louen Bouteiller, Ilinca Manolache, Sofia Ioana Dragoman și Liliana Ghiță.

Imaginea este realizată de Marius Panduru (RSC), iar montajul este semnat de Cătălin Cristuțiu. Producător este Alexandru Bogdan, producător executiv Carmen Rizac, coproducător Vlad Rădulescu, iar manager de producție Bogdan Diaconu.

Mesajul producătorului

„Pentru noi, Jurnalul unei cameriste este exact tipul de cinema pe care vrem să-l susținem: radical în formă, lucid în observație și ancorat într-o realitate incomodă, dar necesară.

Colaborarea a însemnat asumarea unui risc real - atât artistic, cât și de producție - într-un context în care proiectul nu a beneficiat de sprijin instituțional. Am ales însă să mergem mai departe tocmai pentru că filmul propune o perspectivă esențială asupra tensiunilor contemporane dintre Est și Vest.

Selecția la Quinzaine des Cinéastes confirmă nu doar relevanța demersului artistic, ci și faptul că astfel de proiecte independente își găsesc locul în dialogul internațional.

Îi suntem recunoscători lui Radu Jude pentru încrederea acordată și pentru dedicarea cu care a construit acest proiect, oferindu-ne ocazia de a contribui la un film care își asumă fără compromisuri propria viziune.” a declarat Vlad Rădulescu, producător Avanpost.

Producție și lansare

„Jurnalul unei cameriste” este o producție SBS, coprodusă de Avanpost, realizată cu sprijinul BRD – Groupe Société Générale și iSTYLE România.

Filmul urmează să ajungă în cinematografele din România în cursul acestui an, fiind distribuit de Independența Film.

Parcursul internațional al lui Radu Jude

Radu Jude este unul dintre cei mai apreciați regizori români contemporani, cu numeroase premii și selecții în marile festivaluri internaționale. Printre acestea se numără Ursul de Aur pentru „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, Ursul de Argint pentru „Aferim!” și Globul de Cristal pentru „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”.

De-a lungul anilor, a fost prezent constant la festivaluri importante precum Berlin, Locarno sau Veneția, atât cu lungmetraje, cât și cu scurtmetraje și documentare.

Google News
Comentează
București
Temperatură14°C
Noros
România
Vânt2km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri