Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Radu Moraru (Nasul): "Nu mai sunt băsist, dar regret acele vremuri!"

radu moraru
Cu toate că nu se mai declară "băsist", Radu Morar îşi asumă poziţia pe care a luat-o faţă de şeful statului în primul său mandat şi l-a începutul celui de-al doilea. "Nu mi-a placut niciodata stampila asta nascocita de Realitatea Tv pe vremea lui Vintu, in 2009. Atunci, ziaristii care nu erau cu Geoana sau Antonescu erau demonizati ca niste criminali. Vintu chiar ma sunase la un moment dat, dupa o emisiune cu Presedintele, sa imi spuna ca isi va pune la bataie toata averea pentru a-l distruge pe TB. Nu m-a “amenintat” ca ma ingroapa sub dealurile Moldovei dar nici previziunea nu i-a iesit pe de-a-ntregul, dovada ca a pierdut nu doar toata averea ci si puterea uriasa pe care o avea. Plus niste ani din viata, in puscarie. Traian Basescu a fost mai tare ca SOV! Mi-a placut mult si l-am sustinut pe TB, sincer si cu putere, cu speranta ca in al doilea mandat va reusi sa schimbe Romania fundamental. B1 ramasese singura televiziune care il sustinea, restul televiziunilor, Realitatea, Antenele, TVR, etc, chiar si Pro Tv, sustinindu-l pe Geoana. Eu devenisem “basistul” nr.1 ! A fost o victorie spectaculoasa, 6 decembrie 2009 intrind in istorie! TB reusise, in doar doua saptamini, sa recupereze cele 10 procente care il desparteau de Geoana si sa il invinga la mustata! Mircea Geoana devenea ridicol cu “Mihaela, Dragostea mea” iar toate televiziunile, cu exceptia B1, s-au facut de rahat, mintind romanii, cu buna stiinta, in privinta invingatorului! Si asupra mea s-au facut presiuni uriase sa schimb procentele si sa il dau “cistigator” pe Geoana! Istorie, uitam cu totii repede. Au trecut anii si astazi pot sa fac doar niste constatari. 1. Romanii traiesc mult mai prost decit vreodata in ultimii 24 de ani. 2. Presa a fost spulberata iar mogulii de astazi sint mult mai rai decit mogulii de ieri. 3. Politicienii de astazi sint mult mai ticalosi si mai perversi decit cei de ieri. 4. Justitia de astazi e doar vopsita mai bine, eu nu ma las pacalit de citeva condamnari si de noile coduri care sint atit de blinde cu banditii care ne jefuiesc. 5. Opozitie nu mai exista dar avem un PSD de peste 50%. 6. Avem teme uriase, Rosia Montana, Legea Exproprierii, Legea Minelor, Pungestiul si Jandarmeria salbatica, fara niciun comentariu din partea Presedintelui sau a clasei politice, cu mici exceptii, partidele mici, neparlamentare. 7. Etc, lista e lunga, o simte fiecare roman. Avem ici colo oameni puternici, unii chiar eroi, dar nicio institutie puternica! Sa vedeti ce urmeaza…Am uitat sa spun ca politicienii nostri si familiile lor traiesc din ce in ce mai bine, au un noroc chior! Astazi sint tot trei ca in 2009, Basescu, Antonescu si Ponta. Primul cu al treilea au pact, al doilea cu al treilea au dat o lovitura de stat in 2012 iar primul l-a numit pe al treilea prim-ministru de doua ori si e posibil sa il mai numeasca si a treia oara! Cica asta e democratie… Nu o sa pun totul in circa Presedintelui dar cred ca al doilea mandat al lui Traian Basescu a fost un esec. E adevarat, in contextul esecului intregii clase politice care a condus Romania in ultimii 24 de ani. Adio Traian Basescu am spus-o demult si oricum e adio in citeva luni, si-a epuizat toate incercarile. Cel putin asta cred. Ramine sa ne descurcam singuri in fata ciumei rosii a lui Ponta careia “cioburile” din opozitie nu-i pot face fata. Antonescu e deja mort politic, sa vedem cu ce tovarasi reinvie PNL. Oricum, m-am saturat de toate “papusile de ceara” din “teatrul” politic… Si mai am un motiv sa nu mai pot fi “basist”. E legat de propunerea unui Presedinte al Romaniei ca viitorul copiiilor nostri sa fie incredintat Elenei Udrea, probabil dupa ce Ponta isi va fi pohtit prea-plinul burdihanului sau politic laolalta cu toata gasca de derbedei politici transpartinici. Romanii uita prea usor ca Udrea a fost sefa si patroana lui Ponta, cind iresponsabilul era avocatul tzutzar al familiei Udrea-Cocos! Asta se intimpla exact cind Base isi construia imaginea luptatorului care se bate cu Mafia lui Adrian Nastase, tripleta Petrache-Bitner-Cocos! Va dati seama ca am inlemnit cind am vazut-o pe madama Cocos drept prim consiliera lui Base in 2005! Dar am crezut ca asa functioneaza sistemul ticalosit, iti baga in coasta o blonda de control! Am crezut ca TB va scapa de ea repede si uite ca au trecut 10 ani… Eu nu mai sint “basist” dar regret acele vremuri. Atunci nu ma simteam in pericol, astazi da. Ponta, Sova, Udrea, Maior etc si toti sponsorii sau servitorii lor de tipul Ghita, Niro, Voiculescu, Burci, Andronic, etc, sint extrem de periculosi, nu doar pentru democratie ci si pentru ziaristii liberi. Ghinionul lor este ca toti sint la sfirsit de cariera iar unii dintre ei la inceput de puscarie. Base va scapa, din nou, dim ghearele dusmanilor sai! E “nemuritor”, probabil ca va obtine o imunitate diplomatica pentru misiunile internationale care i se vor da. Sint curios cum va scapa Udrea de dosarele grele inca neinstrumentate de catre DNA, unul fiind cel cu Gala Bute unde vom avea curind o finalizare. Cit despre ceilalti, cu exceptia lui Maior, intrebarea e doar una, “citi ani vor lua?” Inchei spunind ca am fost “basist” dar mi-a trecut si astazi sint ANTI acestui sistem pervers care isi spune democratie si ne tine ca pe niste sclavi. Da, astazi am cei mai multi dusmani politruci de cind fac presa. Si nicio speranta in PDL, PNL si toti piticii orgoliosi mari sefi de partidulete! Speranta e doar in noi, in romanii care au inteles piesa de teatru din ultimii 24 de ani!" sursa: nasultv

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.