Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că presiunea pe sectorul medical rămâne ridicată, chiar dacă numărul cazurilor de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 a scăzut în România în ultima perioadă.
"La acest moment, chiar dacă numărul cazurilor a scăzut, noi încă avem o presiune pe sectorul medical, încă vin cazuri de terapie intensivă, încă ajungem la momente, cum am fost astăzi, cu zero locuri, astăzi am trimis pacienţi în Cehia şi Danemarca, patru pacienţi, doi în Cehia, doi în Danemarca, aşa că din punctul meu de vedere este un moment în care, da, e mai bine decât acum trei săptămâni, să zicem, la nivelul numărului maxim de cazuri, dar nu neapărat în sistemul medical este mai bine pe linie de impact şi pe linie de aglomeraţie în sectorul primiri urgenţe şi în sectorul terapie intensivă şi în secţiile care internează pacienţi cu COVID", a spus Arafat în cadrul "Maratonului Informării".
Arafat a afirmat că oamenii vor continua să se infecteze şi să ajungă la spital dacă nu se vaccinează şi vor dezvolta forme mai grave ale bolii, informează Agerpres.
De asemenea, el a susţinut că e prea devreme pentru a spune că se vede finalul valului 4 al pandemiei, în ciuda scăderii numărului de cazuri.
"Populaţia trebuie să înţeleagă că din aceşti 8.000 în continuare vor veni oameni care sunt în stare critică, au nevoie de oxigen, care trebuie să fie internaţi şi, din păcate, din aceşti 8.000 pe zi, o parte nu vor ieşi din spital. (...) Nu trebuie să subestimăm un lucru - şi acesta este dezinformarea şi manipularea informaţiei, într-un mod sau altul, pentru a face ca oamenii să creadă că lucrurile sunt ok şi gata şi că de fapt autorităţile exagerează", a mai spus Arafat.
"Maratonul Informării" este un eveniment dedicat sprijinului populaţiei în realizarea unei alegeri informate în privinţa vaccinării împotriva COVID-19, organizat de Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, alături de Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19.
Raed Arafat: A scăzut numărul de cazuri, dar este în continuare presiune uriașă pe sistemul medical
Explorează subiectul
Articole Similare

529
VIDEO Israelul anunță că a făcut prăpăd în rândul Gărzilor Revoluționare din Iran: Inclusiv ministrul Apărării ar fi fost eliminat
529

464
Scutul de la Deveselu, element strategic în apărarea Europei într-un potențial conflict SUA–Iran
464

1.280
VIDEO Primul mesaj transmis de Benjamin Netanyahu: 'Israelul și Statele Unite au început o operațiune pentru a elimina amenințarea'
1.280

2.768
BREAKING Iranul a lansat contraofensiva: Sirenele de urgență sună în tot Israelul
2.768

2.742
Primele decizii luate la Cotroceni, după ce Israelul și SUA au atacat Iranul
2.742

1.548
Iranul a fost atacat cibernetic. Agențiile de știri de stat, paralizate de hackeri în urma atacurilor violente
1.548

795
Ministrul de Externe, apel către românii din Israel și Iran: Am ridicat alerta de călătorie
795

2.613
Iranul amenință dur. Teheranul va riposta în mod 'copleşitor' la atacuri israeliano-americane
2.613

2.514
VIDEO Donald Trump anunță că obiectivul operațiunii ”Răgetul Leului” este înlăturarea regimului Ayatollahului Ali Khamenei
2.514

2.731
VIDEO Donald Trump, primele detalii despre atacul asupra Iranului: SUA au început operațiuni majore în Iran. Cere iranienilor să iasă la luptă
2.731

1.681
Iranul și Irakul își închid spațiile aeriene: Explozii repetate în marile orașe iraniene, rețelele de telefonie mobilă afectate
1.681

2.660
VIDEO Este nebunie totală în Orient: Războiul dintre Pakistan și Afganistan se desfășoară în paralel cu războiul SUA-Israel vs Iran
2.660

4.801
VIDEO Donald Trump a tras semnalul de alarmă: 'Iranul ne-a omorât oamenii!'/ Americanii atacă din aer și de pe mare în Iran
4.801

















Comentează