Raed Arafat vorbește despre reintroducerea purtării măștii și în spațiile deschise: 'Nimeni nu poate să excludă'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 27-08-2021

Actualizat: 27-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Secretarul de stat în cadrul Ministerului de Interne, Raed Arafat, a declarat că sitemul restricţiilor există şi că nu a fost anulat şi că masca de protecţie ar putea deveni, din nou, obligatorie în toate spaţiile, dacă se observă o creştere semnificativă a cazurilor de COVID-19.

"Sistemul restricţiilor încă există, este în legislaţie, nu a fost anulat. Noi am spus clar, în momentul în care cresc incidenţele, se vor aplica regulile care sunt acum în hotărârea de guvern pe incidenţe. Sunt măsuri care automat se iau, nici nu trebuie să mai revină la noi, se iau deciziile prin CJSU”, a declarat Raed Arafat, la B1T v, vineri seara.

Citește și: Raed Arafad provoacă PANICĂ NAȚIONALĂ: Spune că varianta Delta afectează mai ales copiii, iar unii vor ajunge la terapie intensivă

Întrebat dacă masca va redeveni obligatorie în toate spaţiile, Arafat a precizat că nu este exclus acest lucru, dacă se observă o creştere semnificativă a îmbolnăvirilor.

"La acest moment nu s-a discutat, nimeni nu poate să excludă dacă ajungem la rata de infectare foarte mare, acum suntem la doi şi ceva la sută. Dacă vedem că este o creştere semnificativă care arată că există foarte mulţi infectaţi printre noi, este posibil să se ajungă la unele reguli pe partea măştii, unele măcar în spaţiile aglomerate, chiar dacă eşti în spaţul public deschis, să fie purtată masca. Asta nu pot să o exclud, depinde de evoluţie. La acest moment, masca este reglementată foarte clar, în spaţiile închise, şi este recomandată în spaţiile deschise foarte aglomerate. Dar alte măsuri putem lua, dacă vedem că răspândirea e foarte mare”, a subliniat Raed Arafat.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri