Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rafael Nadal a fost ELIMINAT de Stefanos Tsitsipas, în semfinalele Madrid Open

www.gsp.ro
Rafael Nadal

Spaniolul Rafael Nadal, locul 2 ATP, a ratat calificarea în cea de-a noua finală a Madrid Open, fiind întrecut, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 2-6, 6-3, de grecul Stefanos Tsitsipas, locul 9 ATP, potrivit news.ro.

Tsitsipas, 20 de ani, s-a impus după un meci care a durat două ore şi 34 de minute şi va juca cea de-a şaptea finală din carieră, a doua de Masters Series, după cea de la Toronto, de anul trecut, pierdută în faţa lui Nadal.

Grecul a câştigat în acest an turneele de la Estoril şi Marsilia, iar în 2018, pe cel de la Stockholm, toate de 250 de puncte. În 2019, a mai jucat finala de la Dubai şi pe cea de la Barcelona, ambele de 500 de puncte.

Citește și: Gigi Becali: 'Dacă mă înţeleg cu Şumudică şi acceptă condiţiile mele, e posibil să vină antrenor'

În palmaresul lui mai figurează un titlu la Next Gen ATP Finals, în 2018.

Duminică, de la ora 19.30, Tsitsipas va da piept în finala Madrid Open cu liderul ATP, sârbul Novak Djokovici, care este a treia oară în ultimul act la competiţia din capitala Spaniei, având două trofee la Caja Magica.

Tenismenul grec conduce cu 1-0 în întâlnirile cu Djokovici, pe care l-a învins în optimi, la Toronto, în 2018, scor 6-3, 6-7 (5), 6-3.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.