Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raiduri aeriene încrucișate la granița israeliano-libaneză

israel liban

Israelul a efectuat miercuri raiduri aeriene asupra Libanului vecin, ucigând cel puţin nouă persoane potrivit unor surse libaneze, în urma unui atac cu rachete în care a fost ucis un soldat israelian, o "escaladare periculoasă", potrivit ONU, care se teme de o conflagraţie regională, scrie AFP, conform News.ro.

Schimburile de focuri de armă sunt zilnice la frontiera dintre Israel şi mişcarea islamistă libaneză Hezbollah, aliată a palestinienilor de la Hamas, în contextul războiului din Fâşia Gaza, dar atacurile sunt efectuate din ce în ce mai departe, de o parte şi de alta a frontierei.

Purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU a declarat că "escaladarea" violenţelor în zona de frontieră "este periculoasă şi trebuie să înceteze", în timp ce Washingtonul a făcut apel la "mijloace diplomatice" pentru a reduce tensiunile.

Armata Israelilui a vizat "ţinte teroriste ale Hezbollah" în mai multe localităţi din sudul Libanului, ucigând patru persoane, trei civili din aceeaşi familie şi un combatant al mişcării islamiste, potrivit agenţiei oficiale de presă naţionale (ANI).

Atac cu dronă

Aceste raiduri, în localităţi pe o rază de la 10 la 25 km de graniţă, au fost efectuate ca represalii la o rachetă trasă din Liban asupra unei baze militare din nordul Israelului, care a ucis un soldat, potrivit armatei israeliene.

Serviciile de salvare israeliene Magen David Adom, au raportat iniţial şapte răniţi, dintre care cinci la Safed. Un fotograf al AFP a văzut medici şi soldaţi care evacuau cu un elicopter militar o persoană rănită din spitalul din Safed către o altă unitate. Potrivit ANI, o femeie, fiul ei de doi ani şi fiul vitreg de 13 ani au fost ucişi în satul Sawaneh. Acest atac cu rachete nu a fost revendicat de Hezbollahul pro-iranian.

"Ofensivă foarte puternică"

De a doua zi după atacul sângeros al Hamas asupra Israelului, la 7 octombrie, care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, Hezbollah a vizat poziţii militare israeliene la graniţă, în sprijinul mişcării islamiste palestiniene.

Israelul, la rândul său, bombardează în mod regulat sudul Libanului şi efectuează atacuri ţintite împotriva liderilor mişcării islamiste libaneze.

Şeful Statului Major al armatei israeliene, Herzi Halevi, aflat într-o vizită în nordul ţării, a declarat miercuri că "următoarea campanie va fi o ofensivă foarte puternică", potrivit unui comunicat al armatei. La rândul său, un înalt responsabil al Hezbollah, Hachem Safieddine, a avertizat că "această agresiune (...) nu va rămâne fără răspuns".

Violenţele dintre armata israeliană şi Hezbollah au provocat strămutarea a zeci de mii de persoane de ambele părţi ale frontierei.

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat marţi că o încetare a focului va intra în vigoare doar după ce luptele dintre Israel şi Hamas în Gaza vor lua sfârşit, ameninţând că va riposta la orice atac israelian.

În mai mult de patru luni, cel puţin 248 de persoane, majoritatea luptători ai Hezbollah şi ai altor grupuri aliate, dar şi 33 de civili, au fost ucise în sudul Libanului, potrivit unui bilanţ realizat de AFP. De partea israeliană, 16 persoane au fost ucise, zece soldaţi şi şase civili, potrivit armatei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.