Fostul preşedinte al Federaţiei germane de fotbal (DFB), Rainer Koch, părăseşte locul său din cadrul Comitetului executiv al UEFA ca urmare a faptului că nu a mai fost ales în conducerea organismului naţional, scrie DPA, citat de Agerpres.
El a menţionat că nu va mai candida nici pentru un nou mandat de preşedinte al Federaţiei bavareze de fotbal (BFV).
''Îmi voi stabili noi priorităţi în viitor şi voi reveni la profesia mea de bază, cea de judecător'', a menţionat Koch (63 ani).
Koch a fost timp de 18 ani în conducerea DFB, ca preşedinte interimar şi vicepreşedinte, dar în martie a pierdut poziţia de vicelider, la alegeri, în faţa lui Silke Sinning.
Tot luna trecută, trei foşti preşedinţi ai Federaţiei germane de fotbal (DFB), Fritz Keller, Reinhard Grindel şi Theo Zwanziger, au cerut o "resetare" totală a Federaţiei după perioada lui Rainer Koch şi au spus că acesta nu are ce să mai caute în funcţia de vicepreşedinte, pentru care a candidat.
"Koch este un spirit al discordiei, el trăieşte din intrigă. Sistemul lui este acela de a prezenta imagini false ale celor care sunt împotriva sa. Vorbesc din proprie experienţă, iar delegaţiile cred că ştiu acest lucru'', a spus atunci Keller.
''Opriţi sistemul Koch, vrem o resetare totală a DFB. (...) luptele pentru putere, intrigile şi bârfele trebuie să rămână în trecut'', spuneau cei trei foşti preşedinţi.
Koch a respins criticile celor trei.
Aşa cum se ştie, la sfârşitul lunii februarie, sediul Federaţiei germane de fotbal a fost percheziţionat de procurori care au ridicat o serie de documente ca probe într-o anchetă privind o posibilă delapidare.
Procurorii din Frankfurt au informat că un fost oficial al DFB a încheiat un contract de servicii cu o agenţie de comunicare în valoare de 360.000 de euro, dar se pare că a fost vorba de un acord fictiv, în urma căruia suma de bani a fost deturnată.
Acţiunea autorităţilor germane a confirmat un raport al ZDF, care relata că pe lângă sediul DFB alte cinci sedii de companii şi biroul privat al fostului oficial au fost ţinta unor percheziţii în cinci landuri germane.
În 2021, autorităţile au făcut o percheziţie la sediul DFB pentru a găsi probe care să confirme o evaziune fiscală în urma parteneriatului cu Adidas.
Un alt caz de evaziune fiscală a fost anchetat în 2020, când procurorii germani au suspectat că DFB a eludat taxe fiscale în valoare de 4,7 milioane de euro. Această investigaţie, în care erau vizaţi oficiali ai DFB şi fostul preşedinte interimar Rainer Koch, a fost însă închisă.
Rainer Koch, fostul preşedinte al Federaţiei germane de fotbal, părăseşte locul său din cadrul Comitetului executiv al UEFA
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Barcelona și PSG vor scoate la licitație tricourile din meciul de miercuri, în scop caritabil
9

31
Președintele CFR Cluj, Cristian Balaj, suspendat două jocuri de Comisia de Disciplină FRF
31

28
WTA: Coco Gauff s-a calificat la Turneul Campioanelor 2025 de la Riad
28

13
NBA anunță un parteneriat strategic cu Amazon Web Services pentru soluții AI
13

5.242
Tatăl lui David Popovici răspunde acuzațiilor grave care i se aduc: 'Nu am făcut nimic ilegal'
5.242

16
Simone Tempestini și Norbert Maior, pregătiți pentru ultima etapă a Europeanului de Raliuri
16

33
Roger Federer, nominalizat pentru International Tennis Hall of Fame
33

48
Câți bani primește câştigătorul Turneului Campionilor
48

42
Probleme pentru Mircea Lucescu înaintea meciului cu Austria. Tricolorii pe care nu se poate baza
42

33
Vicepreşedinte FIFA, avertizare: Rolul Israelului în fotbalul mondial ar trebui să fie decis de UEFA
33

14
Biletele pentru Cupa Mondială 2026 au fost puse în vânzare, dar se cunosc doar jumătate dintre echipele calificate
14

191
UEFA a luat decizia chiar înainte de FCSB - Young Boys
191

216
Englezii îi interzic lui Radu Drăgușin să joace pentru naționala României
216
Comentează