Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raluca Prună denunţă ipocrizia naţională: 'Urmează eşuarea întregii campanii de vaccinare de până acum'

F. P.
click.ro
raluca pruna

Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei, reacţionează la ştirea potrivit căreia 5000 de persoane se vaccinează zilnic în România în afara listelor de programare. Această acuză ipocrizia publică, după ce liderii politici, cei care ar fi trebuit să ofere un exemplu, s-au vaccinat abia în etapa a doua, tocmai cu scuza de a nu se "băga în faţă". Prună afirmă că miile de vaccinări peste rând vor pune în periocol etapa rapelului, multe persoane riscând să nu mai poată beneficia de a doua doză a vaccinului.

"Suntem cel mai probabil o țara ipocrita. Nu numai corupta, asta este deja de notorietate mondiala.

De ce? Pentru ca la noi nu se vaccinează primul nici președintele, nici premierul, nici șefii camerei, nu mai vorbesc de șefii justitiei. Adică primii oameni din puterile statului. ‘Ca sa nu sara randul’, cică. Aproape ca ar fi înduioșător. E numai ipocrit și e numai imaginea corupției desantate drapate in fecioara. Auzisem și ca exista centre speciale, pentru politie de exemplu. Nu ma mira, poliția face in România fix ce vrea ea - de la păzit clanuri mafiote in impunitate, la montat reglări de conturi de tip mafiot, sub nasul unor miniștri de mucava.

In țara asta minunata in care Presedintele se vaccinează dupa mulți alții, se vaccinează însă zilnic 5000 (!!!) de oameni neprogramați, pe lângă cele 35000 de programați. Cum? Sper sa investigheze cineva. S-a scris mult despre coada la romani, prea puțin despre strategia tăierii cozii - in trafic, la moaște, la studii și doctorate, acum la vaccin... E brandul nostru național, acela de descurcăreț.

Vreți sa va spun eu ce urmează? Nu trebuie sa fii doctor pentru asta. Nici ministrul sănătății. Urmează esuarea întregii campanii de vaccinare de pana acum pentru ca cel mai probabil miile de veniți peste rând vor pune in pericol rapelul la 21 de zile. Eu as vrea sa văd liste cu numele vaccinaților peste rând. Așa ca sa știm și noi cine dracu’ sunt descurcaretii de serviciu. Sunt toți in grupa eligibila pentru vaccinare acum? Întreb și eu in pustiu pentru ca ministrul sănătății tace și când vorbeste ataca pe cine nu trebuie.

Nu sunt naiva, știu ca nu vom vedea nimic, caci sistemul asta tip caracatița va minti ca numele sunt date personale. Celor vaccinați peste rând, sa le fie cu folos, dar sa le crape obrazul de rusine, fără ei țara ar fi mai buna", scrie Prună pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.