Raluca Turcan despre decizia CEDO: Nu este o surpriză pentru PNL

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 25-04-2017

Actualizat: 25-04-2017

Article thumbnail

Sursă foto: www.secundatv.ro

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat, marţi, că decizia CEDO nu este o surpriză pentru liberali, susţinând că CEDO transmite un mesaj "foarte limpede" actualilor guvernanţi că nu este obligatoriu să se concentreze pe graţiere. "Decizia CEDO nu este o surpriză pentru PNL. Ca atare, PNL, anticipând o astfel de decizie a CEDO, a propus, începând cu legea bugetului de stat, să se îmbunătăţească condiţiile de detenţie prin investiţii, prin salarizarea şi suplimentarea banilor pentru personalul de probaţiune, prin achiziţionarea de brăţări electronice, tocmai pentru a încerca să asigure acea parte de pedeapsă alternativă", a afirmat Turcan, la Palatul Parlamentului.

Ea a spus că, în momentul de faţă, sunt două proiecte de lege, unul privind măsurile compensatorii şi unul al PNL referitor la măsurile alternative de detenţie. "Evident că în aceste două proiecte se găsesc o serie de măsuri care răspund solicitărilor CEDO. În plus, PNL a mai oferit o variantă de lucru care poate fi lesne inclusă în planul pe care România trebuie să îl prezinte CEDO şi anume sunt atâtea cazărmi dezafectate în România. Un plan de investiţii în câteva cazărmi care să fie transformate în condiţii de detenţie optime ar fi o soluţie şi civilizată şi aşteptată atât de către cei care sunt în penitenciare, cât şi de familiile acestora. Soluţii există şi nu era nevoie să ajungem ca Guvernul să primească acest avertisment de la CEDO, dimpotrivă, putea să fie proactiv", a menţionat Turcan.

Ea a susţinut că CEDO transmite un mesaj clar actualilor guvernanţi. "În acelaşi timp, măsura de azi de la CEDO mai transmite un mesaj foarte limpede actualilor guvernanţi: nu este obligatoriu să vă concentraţi pe graţiere, nu este obligatoriu", a adăugat Raluca Turcan. Potrivit liderului PNL, liberalii nu exclud un proiect al graţierii, dar "să nu fie un proiect al graţierii care să-i vizeze pe corupţi, care să-i impulsioneze pe cei dispuşi să fure să-şi bage mâna în banii publici şi după aceea să aibă acoliţi politici în decizia importantă care să-i salveze de închisoare prin graţiere", conform Agerpres.

Condiţiile de detenţie din sistemul penitenciar din România sunt contrare Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi relevă o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis marţi CEDO, în cazul "Rezmives şi alţii împotriva României". Prin această decizie-pilot, CEDO a stabilit că a fost încălcat articolul 3 al Convenţiei, care interzice tratamentele inumane sau degradante, în acest caz care vizează condiţiile de detenţie din închisorile româneşti, precum şi din arestul poliţiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri