DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Raluca Turcan DINAMITEAZĂ partidul: ATACURI VIOLENTE la adresa unor lideri ai PNL

Inquam Photos / Octav Ganea
Raluca Turcan

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a afirmat, marţi seară, la Ploieşti, că, atâta vreme cât liberalii vor avea dublu limbaj, oamenii nu vor veni alături de ei, atrăgând atenţia că cei cărora li se adresează PNL sunt diferiţi de cei cărora li se adresează PSD.

"Cei cărora noi ne adresăm sunt diferiţi faţă de cei cărora se adresează PSD-ul. Nu faceţi această confuzie! Atâta timp cât o să avem duble unităţi de măsură, cât o să avem dublu limbaj şi o să spunem ce vrea să audă strada, dar o să facem ce credem noi că ne este mai confortabil, oamenii nu vor veni aproape de noi. Oamenii vor veni alături de PNL atunci când noi credem în noi, atunci când noi credem în ceea ce spunem şi-i vom convinge apoi şi pe ei să creadă în ce vrem noi să facem pentru ţară", a afirmat Turcan în discursul susţinut la Comitetul de Coordonare Judeţean al PNL Prahova, scrie agerpres.ro.

Citește și: DESPĂRȚIRE-ȘOC între vedete: Janet Jackson s-a despărțit de soțul său, miliardarul qatarez Wissam al-Mana

Ea a arătat că provocarea alegerilor interne este ca oamenii buni să ajungă în număr cât mai mare la decizie.

"Nu suntem partidul providenţial, partidul ideal, unde toţi oamenii sunt perfecţi. Nici PSD-ul nu e partidul unde toţi oamenii sunt răi. Ideea şi provocarea e câţi oameni buni ajung la decizie într-un anumit moment. Şi în alegerile interne, în competiţiile interne, provocarea fiecăruia dintre noi este să ajungă la decizie mai mulţi oameni buni care să ducă direcţia partidului unde o aşteaptă oamenii. Sunt oameni în afara PNL care aşteaptă ca PNL să se deschidă în permanenţă, să îi primească şi uşa PNL trebuie să fie deschisă pentru oamenii din afara partidului", a spus Turcan.

Citește și: PORNOGATE la vârful țării!

În context, preşedintele interimar al PNL a arătat că partidul are potenţial de creştere.

"Vreau să vă uitaţi un pic la mine cu mai multă speranţă, pentru că situaţia nu e aşa de cruntă. PSD a fost votat cu 45%, asta înseamnă că rămân în jur de 50% oameni care s-au prezentat la vot, dar resping politica pesedistă şi mai sunt oameni care sunt împotriva sistemului şi nu s-au dus la vot. Acestor oameni trebuie să se adreseze PNL-ul. Există potenţial de creştere", a afirmat reprezentanta PNL.

Citește și: Nou dosar de corupție pentru Elena Udrea în urma denunțului fostei șefe AEP/ SURSE

Totodată, Turcan a criticat rezultatul partidului obţinut la alegerile parlamentare.

"Am ajuns acolo dintr-o lipsă cruntă de dialog între noi, dintr-o lipsă de respect în echipa PNL, dintr-o ruptură înfiorătoare între centru şi bază, (...) dintr-o ruptură de realitate între ceea ce aşteaptă oamenii de la noi şi înainte de campanie, şi în perioada campaniei, şi ceea ce au făcut unii colegi atât timp când au fost la decizia PNL. (...) Soluţia este la dvs. Avem mai multe variante. Una să ne uităm cum unii liberali pur sânge clamează soluţiile de viitor pentru PNL însă în anumite momente nu au ezitat nicio secundă să pactizeze cu PSD ul, şi să-l pună pe tavă şi multe rezultate slabe au fost şi rezultatul blaturilor dintre PNL şi PSD. Putem să ne facem că nu ne dăm seama că oamenii ne percep ca un partid în care oamenii nu trag în aceeaşi direcţie, ca un partid în care nu există unitate de mesaj şi set de valori asumate şi respectate în exterior, ca un partid fără voinţa de a fi cu adevărat reprezentantul celor mulţi şi uneori, prin locuri esenţiale, preocupat să răspundă intereselor pentru funcţii şi interese ale unora din partid. Aceasta e o soluţie pe care o avem la dispoziţie. Să ne facem că nu vedem cum se uită alţii la PNL. Şi pe această cale putem ajunge, în cel mai fericit caz, la cel mai mare partid mic din România. (...) Există însă şi a doua cale (...), să iau partea bună din fiecare om, să sudez o echipă formată din oameni profesionişti, integri şi dornici să se implice în interes public, să pun mai presus de interesul unor persoane interesul unei echipe", a afirmat Raluca Turcan.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.