Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raluca Turcan iese la rampă pe tema renegocierii PNRR: 'Este doar o perdea de fum. Fără reforme, pentru generațiile viitoare va veni un moment dureros!'

Facebook
Raluca Turcan

Mult vehiculata „renegociere” a PNRR este doar o perdea de fum, o justificare pentru unii în fața electoratului lor pe care ani la rând l-au amăgit cu promisiuni cinice despre care știau bine că nu pot fi niciodată realizate, susține Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, într-o postare pe Facebook.

Ea susține că „răspunsul clar al premierului, că PNRR nu se renegociază, a lămurit discuția și reprezintă și un semnal care îndeamnă la mai multe măsuri concrete și mai puține vorbe fără susținere”.

Totodată, Raluca Turcan afirmă că invocarea renegocierii PNRR ascunde problemele grele existente: „riscul de nesustenabilitate pe termen mediu a sistemului de pensii din cauza unui cumul de factori, inclusiv depopularea accelerată pe fondul plecării din țară a unui număr mare de tineri”.

Fostul ministru al Muncii susține că România are nevoie de reforme pentru a consolida sistemul de pensii și „atât acestui guvern, cât și tuturor guvernelor viitoare, le revine datoria de a implementa aceste reforme”.

România a alocat constant în ultimii ani, inclusiv în perioada mandatelor PSD de la Muncă, în jur de 8% din PIB, arată Raluca Turcan.

„Faptul că acum unii spun că nu pot crește pensiile pentru că în PNRR este un plafon de 9,4% din PIB pentru pensii este un joc politic nedemn făcut pe seama pensionarilor”, subliniază Turcan.

„Ca să înțelegem, faptul că nivelul cheltuielilor cu pensiile este de maxim 9,4% din PIB nu înseamnă că pensiile nu vor crește, ci că vor crește în funcție de creșterea PIB. Iar după cum se vede, chiar PSD, în timp, a alocat mai puțini bani decât atât acest nivel mult invocat:

• 2012 și 2013, ministrul Muncii Mariana Câmpeanu, alocare pensii 8,7 și 8,3% din PIB;
• 2014 și 2015 ministrul Muncii Rovana Plumb, alocare pensii 8,2% și 8,1% din PIB;
• 2016 ministrul Muncii Dragoș Pîslaru, alocare pensii 7,9% din PIB;
• 2017, 2018 ministrul Muncii Olguța Vasilescu, alocare pensii 8% și 7,9% din PIB;
• 2020 ministrul Muncii Violeta Alexandru, alocare pensii 7,5% din PIB;
• 2021 ministrul Muncii Raluca Turcan, alocare pensii 8,1% din PIB.

In plus, mai nou, unii reprezentanți ai coaliției critică contractul de consultanță cu Banca Mondială, în timp ce chiar ministrul Muncii deja atribuie contractul cu Banca Mondială. Ce să mai înțeleagă oamenii?

Fără reforme, pentru generațiile viitoare va veni un moment dureros! Vorbele nu pot substitui cifrele și nici faptele, atunci când te afli la guvernare!”, mai spune Raluca Turcan pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.