Prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan afirmă că Partidul Social Democrat face un zid de protecţie politică încercând să blocheze ancheta în cazul lui Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb şi subliniază că cel mai firesc gest al acestora ar fi fost să îşi dea demisia.
"Toată afacerea Belina arată cât de sus s-au aflat pe agenda PSD interesele personale şi nu interesul public. Acest caz transmite ideea că, dacă la mijloc este un interes personal, lucrurile se rezolvă foarte rapid. (...) Eu nu mă pronunţ pe fondul anchetei, nu ştim unde va duce. E clar însă că se operează cu două standarde. Pentru românii care nu au pile la PSD lucrurile sunt dificile, pentru cei cu pile la PSD lucrurile sunt foarte simple. Cu referire la cele două doamne ministru Shhaideh şi Plumb sau chiar Liviu Dragnea, art. 16 din Constituţie e foarte clar: nimeni nu e mai presus de lege. Ori, ceea ce face PSD acum este un zid de protecţie politică. Încearcă să sugereze că este o conspiraţie împotriva lor şi să blocheze ancheta procurorilor", a scris Turcan, marţi, pe Facebook.
Ea subliniază că în statele democratice demisia nu înseamnă acceptarea vinovăţiei, ci scoaterea funcţiei ocupate din controversa publică.
"Din această perspectivă era cel mai firesc gest să îşi fi înaintat demisia", adaugă liderul liberal.
Raluca Turcan susţine că social-democraţii încearcă să "joace totul politic".
"Faptul că ei încearcă să joace totul politic nu poate să aducă ceva bun pentru că se deschide calea unei escaladări politice: atacuri la instituţii, intensificarea campaniei anti-DNA care este vizibilă pentru toată lumea de bună credinţă, atacul la adresa preşedintelui României, a presei, a oricărui om de bună credinţă care doar îndrăzneşte să spună că procurorii trebuie să-şi facă treaba. Până la emiterea unei sentinţe de condamnare, orice om politic sau nepolitic, indiferent de partid, este nevinovat. Este prezumţia de nevinovăţie care se aplică tuturor. Dar PSD trebuie să lase instituţiile să îşi facă datoria. Cel mai grav este că atunci când cineva îndrăzneşte să facă o anchetă încep să destructureze tot: justiţia, instituţii ale statului, mediul de afaceri, presa, companiile de stat. Corect este să lăsăm să vedem ce fac instituţiile din justiţie. Condamnările se fac în instanţă", conchide prim-vicepreşedintele PNL.
Raluca Turcan, reacție dură: Dragnea, Shhaideh și Plumb ar fi trebuit să demisioneze
Explorează subiectul
Articole Similare

3.497
Dana Budeanu îl face praf pe Robert Negoiță și îi cere lui Grindeanu să-l excludă din partid: 'D-aia v-ați nenorocit!'
3.497

1.363
Bogdan Ivan, ultimele precizări după scandalul cu tichetele de masă ale angajaților CE Oltenia: Decizia e la Ilie Bolojan
1.363

2.185
Zamfir îl face „epavă politică” pe Băsescu, după apelul la FMI: „Să tăiem iar salariile? Nu ți-ar fi rușine?”
2.185

2.728
Traian Băsescu arată cu degetul spre social-democrați după ce România a intrat în recesiunea tehnică: 'Dacă vă uitaţi la PSD, ei parcă nu ar fi fost la guvernare când s-a produs dezastrul'
2.728

916
Petrișor Peiu îi atacă pe Ciolacu și Bolojan după intrarea în recesiune: Este catastrofal pentru România
916

1.082
Ghimpețeanu „mai adaugă o floare la buchetul vieții” - Aniversarea șefului, marcată cu osanale pe Facebook
1.082

1.571
Ministrul Dragoş Pîslaru ia apărarea premierului: "Nu Bolojan a dus România în gard. România a fost dusă în gard ca rezultat al strategiei economice geniale a guvernelor conduse de economistul nostru minune de la Buzău"
1.571

103
Ludovic Orban: Recesiunea tehnică nu trebuie să panicheze pe nimeni; e rezultatul a 4 ani de trend descendent al economiei
103

3.990
Economistul Cristian Păun a tradus cifrele INS: Ce înseamnă recesiunea tehnică, care sunt implicațiile, cum și când se poate ieși?
3.990

2.634
Grindeanu contraatacă: „Nu ne-am băgat la bine în poză!” / PSD a stat „strângând din dinți” lângă Bolojan, dar „nu mai poate înghiţi la nesfârşit măsuri unilaterale”
2.634

3.198
Președintele PSD București, replică acidă pentru Bolojan: „Îmi cer scuze că mi-am permis să construiesc stații de metrou, spitale, stații de pompieri, școli”
3.198

72
Ministrul Radu Miruţă, întrevederi cu reprezentanţi ai industriei europene de Apărare, la München
72

2.240
Un lider PNL vede posibilă plecarea lui Bolojan: „Dacă legea bugetului nu trece de Parlament, probabil aceasta va fi urmarea”
2.240

















Comentează