Rapid l-a împrumutat pe Peter Ademo de la Sheriff Tiraspol până în vară

Autor: Diana Pană

Publicat: 11-02-2025 16:28

Actualizat: 11-02-2025 18:28

Article thumbnail

Sursă foto: prosport.ro

Rapid a obţinut împrumutul lui Peter Ademo, de la Sheriff Tiraspol, până în vară, când va avea opţiunea de a-l achiziţiona, scrie news.ro.

„Este o şansă bună pentru mine de a demonstra ce pot. Sunt încântat că pot juca la un club precum Rapid, este o echipă cu o istorie importantă şi sper să ajut la îndeplinirea obiectivelor. Am auzit numai lucruri bune, despre echipă, despre fanii incredibili, şi abia aştept să joc pe Giuleşti”, a spus nigerianul pentru fcrapid.ro.

În vârstă de 22 de ani, Ademo este un mijlocaş central nigerian, care a jucat cu formaţia moldoveană în Liga Campionilor, reuşind chiar să înscrie în poarta lui Marian Aioani, în partida Sheriff – Farul (3-0), din sezonul trecut.

În carieră, a mai evoluat în Letonia, la formaţia de tineret a lui Daugavpils, cu care a jucat în Youth League, apoi s-a transferat în Lituania, la Dainava, ajungând ulterior la Sheriff.

Peter Ademo a fost coleg de cameră cu David Ankeye, jucătorul împrumutat de la Genoa, timp de 6 luni.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri