Echipa de fotbal Rapid Bucureşti a stabilit programul pentru pauza competiţională din această vară, în care sunt incluse două stagii de pregătire, unul la Curtea de Argeş şi al doilea la Maribor, în Slovenia, potrivit Agerpres.
Conform paginii oficiale de Facebook a echipei Rapid, lotul pregătit de Neil Lennon se va reuni pe 10 iunie, urmând să efectueze primul cantonament la Curtea de Argeş, în perioada 12-19 iunie. Pentru data de 20 iunie, Rapid a stabilit un prim meci amical.
Vizita medicală este prevăzută pentru 21 iunie, iar stagiul de pregătire din Slovenia, între 23 iunie şi 5 iulie.
La Maribor, Rapid va susţine cinci meciuri amicale, două pe 25 iunie, apoi pe 28 iunie, 1 iulie şi 4 iulie, numele adversarelor urmând a fi anunţate ulterior.
Start noului sezon al Superligii, ediţia 2024-2025, va fi pe 12 iulie.































Comentează