Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport îngrijorător de la ONU: Sănătatea copiilor și femeilor, afectată de criza Covid-19

www.qbebe.ro
Durere de cap la copil

Progresele fragile înregistrate în domeniul sănătății femeii și copilului sunt periclitate de conflicte, criza climatică și COVID-19, potrivit unui nou raport realizat de mișcarea Every Woman Every Child. Autoritățile pregătesc o serie de măsuri, informează Mediafax.

Raportul relevă faptul că, de la lansarea mișcării în urmă cu 10 ani, s-au înregistrat progrese remarcabile în sensul ameliorării sănătății femeilor, copiilor și adolescenților din lumea întreagă. Mișcarea este coordonată de secretarul general al ONU.

„De exemplu, rata de mortalitate a copiilor sub 5 ani a atins un minim istoric în 2019 și peste 1 miliard de copii au fost vaccinați în ultimul deceniu. Acoperirea vaccinală, nașterile asistate de personal calificat și accesul la apă potabilă au înregistrat procente de peste 80%. Mortalitatea maternă s-a redus cu 35% din anul 2000, scăderile cele mai consistente raportându-se după 2010. De asemenea, potrivit estimărilor, au fost prevenite 25 de milioane de căsătorii timpurii în ultimul deceniu”, scrie într-un document al UNICEF.

Cu toate acestea, conflictele, instabilitatea climatică și pandemia de COVID-19 pun în pericol sănătatea și bunăstarea tuturor copiilor și adolescenților. Criza provocată de COVID-19, în mod special, adâncește inechitățile existente, întreruperea serviciilor medicale esențiale afectând în mod disproporționat femeile și copiii cei mai vulnerabili. La apogeul măsurilor de izolare impuse de pandemie, școlile au fost închise în 192 de țări, ceea ce a afectat 1,6 miliarde de elevi. Violența domestică și abuzul asupra fetelor și femeilor au luat amploare, iar sărăcia și foametea urmează, la rândul lor, o curbă ascendentă.

„Pandemia de COVID-19 riscă să anuleze ani întregi de progrese în domeniul sănătății reproducerii și al sănătății mamei, copilului și adolescentului. Acest lucru este inacceptabil”, a afirmat Muhammad Ali Pate, Director global pentru sănătate, nutriție și populație în cadrul Grupului Băncii Mondiale și director al Mecanismului de Finanțare Mondială (MFM).

Conform statisticilor, în 2019, 5,2 milioane de copii sub 5 ani și 1 milion de adolescenți au decedat în urma unor cauze evitabile. La fiecare 13 secunde, a murit un nou-născut, iar la fiecare oră, 33 de femei nu au supraviețuit nașterii și, zilnic, 33.000 de fete au fost forțate să se căsătorească, de obicei cu bărbați mult mai în vârstă.

„Chiar și înainte de pandemia de COVID-19, undeva în lume, murea un copil sub 5 ani la fiecare șase secunde (...) Milioane de copii care trăiesc în zone de conflict și în contexte fragile se confruntă cu greutăți și mai mari de la debutul pandemiei. Trebuie să lucrăm împreună ca să răspundem nevoilor stringente cauzate de pandemie, consolidând în același timp sistemele de sănătate. Doar așa putem apăra și salva vieți”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.

Citește și: Situația scapă de sub control între Armenia și Azerbaidjan! Noi confruntări sângeroase: cel puțin 21 de morți

Raportul analizează inechitățile adânc înrădăcinate ce continuă să priveze femeile, copiii și adolescenții de drepturile lor, constatând că locul nașterii este un important determinant al supraviețuirii. În 2019, 82% dintre decesele apărute înainte de vârsta de 5 ani și 86% dintre cele înregistrate în rândul mamelor au survenit în Africa Subsahariană și Asia de Sud. Nouă din zece infecții cu HIV depistate în rândul copiilor au fost raportate în Africa Subsahariană. Ratele de mortalitate a mamelor, nou-născuților, copiilor și adolescenților au fost mult mai mari în țările afectate de conflicte cronice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.