Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cum a ajuns sa funcționeze stația GPL de la Crevedia: Detalii incendiare din raportul prezentat de IGSU la MAI

crevedia 3

Cum a ajuns sa funcționeze stația GPL de la Crevedia: Detalii incendiare din raportul prezentat de IGSU la MAI

Ies la iveală noi amănunte incendiare după exploziile de la Crevedia, Dâmbovița, care s-au soldat cu un mort și 57 de răniți, majoritatea fiind din rândul salvatorilor de la ISU.

STIRIPESURSE.RO a consultat raportul pe care IGSU la MAI, în care se vorbește despre modul în care a ajuns să funcționeze stația GPL și despre controalele făcute de autorități.

Vă prezentăm în continuare principalale concluzii așternute pe hârtie de reprezentanții ISU.

A.Date şi estimări privind locul producerii evenimentului

stație GPL comuna Crevedia, şoseaua Bucureşti-

Locul producerii incendiului Târgovişte, nr. 231, județul Dâmbovița.

B. Date despre obiectiv

S.C. Flagas S.R.L. cu sediul în mun. Caracal, str. Andrei Mureşan, nr. 4, județul Olt, înregistrat la Registrul comerțului cu nr. J28/431/1997 pentru punctul de lucru situat în comuna Crevedia, şoseaua Bucureşti-Târgovişte, nr. 231, județul Dâmbovița, a obținut în data de 13.10.2011 autorizația de securitate la incendiu nr. 978071 pentru sistem de alimentare cu GPL la autovehicule cu instalație monobloc tip SKID.

Controale de prevenire pe linia situațiilor de urgență

1. În urma primirii unei sesizări, inspectori de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Basarab I" al județului Dâmbovița au executat în data de 30.07.2020 un control inopinat la S.C. Flagas S.R.L. punct de lucru Crevedia, iar în urma verificărilor a fost întocmită o notă de control, fiind constatate următoarele deficienţe:

a) Prin reamplasarea instalației de distribuție gaz petrolier lichefiat tip skid nu se mai respectă cerințele care au stat la baza emiterii autorizației de securitate la incendiu nr. 978071 din 13.10.2011 deoarece nu se mai respectă distanţele de siguranţă față de liniiile electrice aeriene de joasă tensiune (existent 6 metri față de normat 10 metri) şi faţă de limita de proprietate (existent 2,8 metri, normat 8 metri) şi cabina stației (existent 9,6 metri față de normat 10 metri), neregulă sancţionată cu avertisment şi cu sancțiunea complementară de pierdere a valabilității autorizaţiei;

b) Utilizarea unei pompe de transvazare GPL neomologată pentru mutarea gazului petrolier lichefiat dintr-o cisternă în alta. Totodată s-a constatat existența pe amplasament a unei stații de incintă pentru alimentarea cu motorină a autovehiculelor proprii care prezenta scurgeri de carburant. Aceasta este amplasată într-o construcție metalică sigilată, neregulă sancţionată cu amendă în cuantum de 10000 lei.

Ca urmare a pierderii valabilității autorizației de securitate la incendiu, în data de 31.07.2020 au fost înştiinţate, potrivit legii, următoarele instituții:

Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa Inspectoratul Judeţean în Construcții Dâmbovița

Instituția Prefectului Județul Dâmboviţa

Consiliul Județean Dâmbovița

Primăria Crevedia

Agenția pentru Protecția Mediului Dâmbovița Inspectoratul General pentru Situații de Urgență

2. În urma unei sesizări, inspectori de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Basarab I" al județului Dâmbovița au executat în data de 28.09.2020 un control inopinat la S.C. Flagas S.R.L. punct de lucru Crevedia, iar în urma verificărilor a fost întocmită o notă de control cu următoarele deficiențe:

a) Flagas S.R.L. (skid GPL Crevedia) funcționează fără a deține autorizație de securitate la incendiu în locația situată în comuna Crevedia, sat Crevedia, str. Bucureşti-Târgovişte, nr. 231, neregulă sancţionată cu amendă în cuantum de 30000 lei;

b) În incinta Flagas S.R.L. punct de lucru Crevedia (skid GPL) se transvazează gaz petrolier lichefiat dintr-o cisternă într-un rezervor tip cisternă (neomologat pentru depozitare GPL), fără a se respecta prevederile legislației în vigoare şi totodată este amplasată în incintă o stație de alimentare motorină pentru autovehiculele proprii, neregulă sancţionată cu amendă în cuantum de 10000 lei.

S.C. Flagas S.R.L., reprezentată legal prin administrator Doldurea Ionuț Daniel, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Basarab I" al județului Dâmbovița în data de 13.10.2020 printr-o adresă însoțită de documente justificative (Hotărârea Adunării Generale a Asociaților S.C. Flagas S.R.L. din 30.09.2020 şi Rezoluția Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt din 12.10.2020), asupra faptului că punctul de lucru situat în comuna Crevedia, sat Crevedia, județul Dâmbovița, a fost închis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.