Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Raport oficial: Boris Johnson nu a încălcat codul de conduită ministerial, privind redecorarea apartamentului său

Agerpres - Reuters
Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a permis 'în mod neînţelept' ca redecorarea apartamentului său din Downing Street să continue, fără a lua în considerare mai riguros cum vor fi acoperite costurile, însă nu a încălcat codul de conduită ministerial, este concluzia unui raport oficial publicat vineri, transmite Reuters.

Boris Johnson a intrat în ultimele săptămâni sub o monitorizare intensă privind modul în care redecorarea, estimată de unele media la sute de mii de lire, a fost finanţată.

Potrivit BBC, prim-ministrul britanic primeşte o alocaţie publică de 30.000 de lire pentru reşedinţa sa. Există însă speculaţii că factura finală a lucrărilor de la apartamentul din Downing Street, supervizate de logodnica lui Johnson, Carrie Symonds, s-a ridicat la 200.000 de lire, scrie Agerpres.ro.

Vineri, consilierul independent în problema intereselor miniştrilor, Christopher Geidt, a publicat un raport care îl absolvă pe premier de suspiciunea de conflict de interese sau de încălcare a codului ministerial.

Cu toate acestea, raportul este critic la adresa lui Boris Johnson.

'Prim-ministrul - în mod neînţelept, în opinia mea - a permis ca redecorarea apartamentului din Downing Street să continue, fără o atenţie mai riguroasă cu privire la cum va fi finanţată aceasta', afirmă autorul raportului.

Acesta a constatat că un donator al Partidului Conservator, David Brownlow, achitase o factură pentru o parte a cheltuielilor de redecorare, dar afirmă că Johnson nu a ştiut acest lucru şi că ulterior a rambursat el însuşi întreaga sumă atunci când a aflat din presă.

Potrivit raportorului, nu a existat un conflict de interese.

'Am examinat natura acestui sprijin şi sunt satisfăcut că nu apare niciun conflict (sau suspiciune rezonabilă de conflict) ca rezultat al acestor interese', se spune în raport.

O încălcare a codului ministerial l-ar fi putut forţa pe Boris Johnson să demisioneze.

Separat, Comisia electorală britanică a lansat o anchetă cu privire la finanţarea lucrărilor de la apartamentul premierului, explicând că există temeiuri de a suspecta comiterea unei ilegalităţi.

David Brownlow, preşedintele fondului privat de investiţii Haversham, este un donator şi fost vicepreşedinte ale Partidului Conservator din 2017 până în iulie 2020.

Raportul i-a criticat de asemenea pe oficialii care nu l-au informat pe premier că o factură fusese achitată de Brownlow şi afirmă că aceştia nu au gestionat corespunzător o propunere de creare a unui fond fiduciar pentru plata acestor lucrări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.