Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rareș Bogdan și Traian Berbeceanu, susținere totală pentru cel mai tânăr candidat la primărie

Facebook
Cristian Opriș

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, și Traian Berbeceanu, i-au transmis un mesaj de susținere și prietenie tânărului Cristian Opriș care, la 25 de ani ai săi, este cel mai tânăr candidat la primăria unui oraș din România, el fiind în pole position pentru a deveni edilul orașului Săliștea de Sus din Maramureș.

Rareș Bogdan i-a transmis prin intermediul unui clip video un mesaj de susținere totală lui Opriș care se bate pentru primărie cu un primar PSD neclintit de patru mandate:

“Cristi, știi exact părerea mea despre tine, știu exact cine ești, de ce ești în stare, ce faci, cum ești în legătură cu toată conducerea PNL, conducerea Guvernului, ce fel de oameni te sprijină și am încredere totală și îi rog pe toți locuitorii care simt românește, care simt că fără bunul Dumnezeu nu poți să faci nimic, cheia este Cristi Opriș. Cristi, sunt sigur că mă vei suna în noaptea de duminică spre luni pentru a-mi spune că locuitorii din Săliștea de Sus au avut încredere în tine. Doamne ajută!”, a fost declarația prim-vicepreședintelui PNL cu privire la candidatura lui Cristian Opriș la Primăria Săliștea de Sus.

Și candidatul PNL la Constanța, senatorul Vergil Chițac, a transmis un mesaj similar în același videoclip.

”Vreau să transmit un mesaj locuitorilor din Săliștea de Sus, județul Maramureș, să aibă încredere în candidatul nostru liberal, Cristian Opriș, să-i acorde tot creditul și să fie convinși că sub administrație liberală orașul lor se va dezvolta. Succes, Cristian Opriș!”, le-a transmis Chițac alegătorilor.

Candidatul s-a declarat încurajat de această susținere venită chiar de la vârful PNL.

”Am avut parte astăzi de o surpriză extraordinară! Prim-vicepreședintele PNL, colegul și prietenul meu, europarlamentarul Rares Bogdan și domnul senator Vergil Chițac, primar al municipiului Constanța după alegerile din 27 Septembrie mi-au transmis acest mesaj de susținere. Vă mărturisesc că m-a mișcat profund și m-a încărcat cu energia de care am foarte mare nevoie în aceste ultime zile de campanie”, a scris Cristian Opriș pe pagina sa de facebook, acolo unde a postat și clipul de încurajare.

Și Traian Berbeceanu i-a transmsi lui Cristian Opriș un mesaj puternic de susținere.

”Îl susțin cu toată tăria și convingerea pe prietenul și colegul meu, Cristian Opris, cel mai tânăr candidat al Partidului Național Liberal la funcția de primar al unui oraș din România! Tinerețea, pregătirea, educația, hotărârea și determinarea sunt atuurile lui Cristi care, cu sprijinul total al guvernului liberal, vor face ca Săliștea de Sus să se dezvolte și să prospere în următorii patru ani! Succes, Cristi!”, i-a scris fostul comisar Berbeceanu lui Opriș pe pagina de facebook.

De altfel, în ultimele zile, mesajele de susținere pentru cel mai tânăr candidat de primărie de oraș din România sunt multiple. Alin Nica, cel care a fost cel mai tânăr primar din România și a cărui comună, Dudeștii Noi din Timiș a ajuns campioană la atragerea de fonduri europene, dar și ministrul Economiei Virgil Popescu, i-au transmis lui Opriș mesaje de susținere puternice.

”Sunt Alin Nica și îl susțin pe Cristian Opriș să fie cel mai tânăr primar liberal de oraș din România. Pentru orașul Săliștea de Sus este o ocazie să apară într-un mod unic pe harta localităților românești ca fiind cel mai deschis către tineret, către oamenii cu energie și viziune. Vă doresc ca pe 27 septembrie să vă dea Dumnezeu gândul cel bun și să mergeți cu tinerețea, să mergeți cu schimbarea, să mergeți cu noutatea adusă de Cristian Opriș”, a transmis tot printr-un mesaj video primarul comunei dată ca exemplu în toată România pentru dezvoltarea ei ieșită din comun.

Ministrul Economiei le-a transmis la rândul său locuitorilor din Săliștea de Sus că Opriș este un tânăr remarcabil care poate schimba orașul în bine.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.