DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

RARISIM PSD s-a înțeles cu PNL și USR-PLUS, spune Titus Corlățean: 'A fost o discuţie foarte profesionistă, cu întrebări, unele deloc simple, chiar dificile'

Inquam Photos / George Calin
plen vot parlament motiune camera deputatilor

Daniela Popescu, propusă ca ambasador în Marea Britanie, şi Cristian Istrate, propus pentru Federaţia Rusă, se numără printre cele nouă persoane care vor conduce misiuni diplomatice ale României în străinătate şi care au primit, miercuri, în unanimitate, în urma audierii, avize favorabile din partea comisiilor parlamentare reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara ţării.

Au mai fost audiaţi Bogdan Mănoiu - propus pentru Canada, Răzvan Rotundu - pentru Georgia şi Dan Mihalache pentru Cipru.

Citește și: PSD face front comun cu AUR! Solicitarea lui Alexandru Rafila

Avize favorabile au mai primit Nineta Bărbulescu - propusă pentru funcţia de ambasador în Malaezia, Dan Bălănescu - Indonezia şi Timorul de Est, Brânduşa Predescu pentru Bulgaria şi Daniela Sezonov-Ţane - India, Maldive, Bangladesh şi Nepal.

Cei nouă candidaţi au fost prezenţi la audieri fie online, fie fizic.

Citește și: Pacient confirmat cu coronavirus după ce s-a vaccinat împotriva virusului! Care este explicația

"Cele patru comisii reunite au acordat avizul favorabil pentru toţi ambasadorii propuşi. Aş spune, o situaţie, mai degrabă, rară. A fost unanimitate în cazul tuturor celor nouă ambasadori, pentru că prestaţia a fost foarte bună şi a fost o discuţie foarte profesionistă, cu întrebări, unele deloc simple, aş spune chiar dificile, delicate. Au fost întrebări legate de mandatul şi obiectivele pe care viitorul ambasador al României la Moscova le are, au fost discuţii importante legate de mandatul ambasadorului în Canada şi, bineînţeles, legate de mandatul ambasadorului de la Londra. Ne-am bucurat să vedem ambasadori cu o foarte bună prestaţie, ambasadori diplomaţi de carieră şi acest lucru este de apreciat", a afirmat preşedintele Comisiei de politică externă din Senat, Titus Corlăţean.

Pe 7, 19 şi 28 octombrie, comisiile reunite de specialitate ale Parlamentului au audiat alţi 22 candidaţi propuşi ca ambasadori, toţi primind aviz favorabil.

Citește și: Reacția lui Vlad Voiculescu, după ce a dispus un control de urgență în cazul medicului Laurențiu Belușică: Nu a greșit cu nimic

Audierile care s-au desfăşurat miercuri, pe parcursul a peste patru ore, ar fi trebuit să aibă loc pe 18 noiembrie 2020, în legislatura anterioară, dar acestea au fost amânate deoarece programul comisiilor nu a putut fi aprobat de Biroul permanent al Senatului, din lipsă de cvorum.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.