Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RASP Ploiești, profit de peste 350.000 lei anul acesta

Când, în urmă cu doi ani, a devenit director al Regiei Autonome de Servicii Publice Ploiești, Raul Petrescu a preluat o companie cu datorii; într-un an, a adus-o la un profit net de 180.000 de lei. Anul acesta, profitul aproape s-a dublat, ajungând la 357.282 lei, dezvăluie Raul Petrescu în conferința de presă prilejuită de lansarea raportul său managerial de activitate.

Trecerea pe profit, a detaliat managerul, se datorează realizării de venituri proprii: „stația de epurare, cele două vidanje profesionale, avizele de mediu gestionate de Biroul pentru Protecția Mediului (atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice) - și, nu în ultimul rând, repartitoarele de costuri de încălzire. Avem nu mai puțin de 100 de asociații de proprietari cărora le furnizăm repartitoare de costuri de încălzire și le asigură asistență tehnică”.

Citește și: Viorica Dăncilă a mărturisit- Câte case are fostul premier

RASP se mai mândrește, anul acesta, cu câștigarea unui proces cu Apele Române, prin care a scăpat de povara unor amenzi de peste 3 milioane lei:

„Am scăpat de amenzi de peste trei milioane de lei noi, au mai fost plătite și alte amenzi și penalități de peste 1 milion de lei noi, iar acești bani vor fi returnați, așadar, o economie de aproximativ 5 milioane lei noi la bugetul local”, a detaliat managerul.

Citește și: Florin Iordache: Nu ne este rușine cu Viorica Dăncilă! O să vedeți în turul doi ce figură frumoasă va face .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.