Candidatul republican la prezidenţialele americane, Donald Trump, se află aproape la egalitate cu adversara sa democrată, Hillary Clinton, pentru prima dată din luna mai, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos realizat în cursul Convenţiei republicane care a avut loc în cursul săptămânii la Cleveland (statul Ohio), scrie Reuters.
Potrivit acestei anchete naţionale, efectuată între 18 şi 22 iulie, 41% dintre cei chestionaţi au afirmat că o susţin pe Hillary Clinton, iar 38% pe Donald Trump. Cei doi candidaţi se află astfel în marja de eroare care este de patru puncte.
Înainte de deschiderea Convenţiei republicane luni, omul de afaceri era depăşit de Hillary Clinton cu aproape zece procente, scrie agerpres.ro.
Citește și: Scene INCREDIBILE petrecute la bordul unui avion: Ce i-au făcut niște microbiști unei stewardese / VIDEO
Comentează