Şedinţa Comitetului Executiv Naţional încă nu s-a terminat, deşi este trecut de ora 22.00. Sursele participante la şedinţă relatează pentru STIRIPESURSE.RO faptul că situaţia e pe care să se schimbe radical.
După ce miniştrii Sevil Shhaideh, Rovana Plumb şi Răzvan Cuc şi-au exprimat disponibilitatea pentru demisie, toţi cei care au luat cuvântul în şedinţă au respins această variantă cerută de premierul Tudose.
În acest moment, participanţii la şedinţă au luat o pauză. După pauză, membrii CEx vor vota cu privire la acceptarea sau respingerea celor trei demisii.
În timpul şedinţei, pe lângă faptul că miniştrii remaniabili au fost susţinuţi, nimeni nu a solicitat demisia premierului Tudose.
Toţi vorbitorii au mers pe ideea că Rovana Plumb şi Sevil Shhaideh nu au greşit cu nimic, că discuţia nu are sens, iar dacă se acceptă demisiile fără a se gândi nimeni la prezumţia de nevinovăţie, pe viitor se poate întâmpla acelaşi lucru oricui. Premierul Tudose nu a vorbit încă pe această temă.
Comentează