Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Răsturnare de situație la Washington: Ce a decis Donald Trump în privința Afganistanului

foxnews.com
trump

Donald Trump a deschis luni uşa trimiterii suplimentare de soldaţi americani în Afganistan, accentuând în acelaşi timp presiunea asupra Pakistanului acuzat că este un refugiu pentru "agenţi ai haosului" şi vorbind despre un posibil dialog între Kabul şi talibani, comentează AFP.

Într-un discurs pe un ton solemn de aproximativ 20 de minute, preşedintele american nu a oferit nicio cifră sau scadenţă în timp, considerând că ar fi "contraproductiv", dar a subliniat convingerea sa că o retragere rapidă din Afganistan ar crea un vid de care ar profita "teroriştii", din Al-Qaida, ca şi din gruparea Stat Islamic (SI).

La 16 ani după atentatele de la 11 septembrie care au constrâns Statele Unite să lanseze o vastă ofensivă pentru răsturnarea guvernului taliban aflat la putere la Kabul, fragilul edificiu democratic afgan este ameninţat de o insurecţie destabilizatoare.

Citește și: Cea mai mare ENIGMĂ a omenirii a fost elucidată: Cercetătorii au descoperit cum au apărut primele animale pe Pământ

"Instinctul meu iniţial era de a ne retrage (...), dar deciziile sunt foarte diferite atunci când eşti în Biroul Oval", a subliniat de la început preşedintele american într-un discurs foarte aşteptat, de la baza militară Fort Myer, la sud-vest de Washington.

Un oficial american cu rang înalt a făcut cunoscut cu Donald Trump a dat undă verde Pentagonului pentru a desfăşura suplimentar până la 3.900 de soldaţi.

Dacă majorarea nu este spectaculoasă (SUA aveau 100.000 la faţa locului în urmă cu şapte ani), ea marchează însă o inversare a tendinţei în raport cu ultimii ani.

La rândul său, secretarul american al Apărării, Jim Mattis, a anunţat imediat că se va consulta cu secretarul general al NATO şi cu aliaţii, subliniind că mulţi dintre aceştia s-au angajat, de asemenea, să mărească numărul soldaţilor desfăşuraţi.

În prezent, în Afganistan sunt desfăşuraţi aproape 8.400 de soldaţi americani în cadrul unei forţe internaţionale cu un efectiv total de 13.500 militari.

Revenind la cel mai lung război din istoria Statelor Unite, Donald Trump a lansat un avertisment serios Islamabadului, acuzat că este un refugiu al talibanilor.

"Pakistanul are mult de câştigat colaborând la eforturile noastre din Afganistan. El are mult de pierdut continuând să adăpostească terorişti", a insistat el. "Asta trebuie să se schimbe imediat!", a adăugat preşedintele SUA, conform Agerpres.

Citește și: La un pas de CEA MAI MARE TRAGEDIE AERIANĂ: Un avion cu 400 de persoane la bord era să fie aruncat în aer

Conştientă că Washingtonul şi-ar putea înăspri tonul din nou, armata pakistaneză a venit în întâmpinarea doleanţelor acestuia. Cu câteva ore înainte de discursul prezidenţial, ea a subliniat că Pakistanul nu va adăposti "nicio structură organizată a niciunei grupări teroriste".

Luna trecută, Departamentul american al Apărării a suspendat un ajutor militar în valoare de 50 de milioane de dolari, considerând că Islamabadul nu acţionează suficient împotriva reţelei Haqqani, aliată a talibanilor. Această reţea situată la graniţa afgano-pakistaneză a fost mult timp considerată ca având legături cu serviciile secrete de la Islamabad, ISI.

Preşedintele american a lansat un avertisment şi regimului de la Kabul.

"Angajamentul nostru nu este nelimitat, sprijinul nostru nu este un cec în alb", a declarat el. "Americanii doresc reforme adevărate şi rezultate adevărate", a afirmat el în acest discurs ce i-a oferit ocazia să adopte o postură mai prezidenţială, după două săptămâni haotice care i-au afectat considerabil imaginea.

Aproape 2.400 de soldaţi americani au murit în Afganistan cu începere din 2001, iar peste 20.000 au fost răniţi acolo. În 16 ani, Statele Unite au plătit peste 110 miliarde de dolari ajutor pentru reconstrucţie.

Donald Trump a lăsat uşa deschisă dialogului cu unii dintre rebeli: "La un moment dat, după un efort militar eficient, poate că va fi posibil să avem o soluţie politică incluzând o parte dintre talibanii din Afganistan". "Dar nimeni nu ştie dacă sau când se va întâmpla asta", a adăugat el.

Citește și: ALERTĂ în Rusia: Centrul unui mare oraș e în FLĂCĂRI, a fost decretată STAREA DE URGENȚĂ / VIDEO

Secretarul de stat american, Rex Tillerson, a precizat ulterior că Statele Unite sunt dispuse să susţină negocieri de pace între guvernul afgan şi talibani "fără condiţii prealabile".

A fost primul anunţ prezidenţial după plecarea, vineri, a lui Steve Bannon, consilier strategic foarte controversat. Acesta din urmă, susţinător al sloganului "Mai întâi America!" şi avocat al unei linii profund izolaţioniste, se opunea trimiterii de noi soldaţi în regiune.

Înainte de a ajunge la Casa Albă, Donald Trump şi-a exprimat în repetate rânduri preferinţa pentru retragerea din ţara respectivă. "Să părăsim Afganistanul", a scris el pe Twitter în ianuarie 2013. "Trupele noastre sunt ucise de afgani pe care noi îi antrenăm şi risipim miliarde acolo. Absurd! Trebuie să reconstruim SUA", a insistat la acea dată omul de afaceri american, potrivit AFP.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.