Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, sub impactul şocurilor pe partea ofertei, depăşind valorile evidenţiate pe acest orizont de timp de prognoza pe termen mediu din luna noiembrie 2021, informează banca centrală.
Potrivit sursei citate, determinante pentru înrăutăţirea perspectivei apropiate a inflaţiei sunt majorările mai ample de preţuri anticipate a fi consemnate de energia electrică şi gazele naturale - chiar şi în contextul aplicării măsurilor de compensare şi plafonare - precum şi de alimentele procesate, în principal pe fondul ascensiunii cotaţiilor produselor energetice şi ale mărfurilor agroalimentare. Impactul acestora este de natură să amplifice şi să prelungească mai mult deviaţia pozitivă a ratei anuale a inflaţiei de la limita de sus a intervalului ţintei, mai ales ulterior sistării măsurilor de compensare şi plafonare a preţurilor la energie, dar şi să genereze pe orizontul mai îndepărtat de timp efecte de bază dezinflaţioniste", se precizează într-un comunicat al BNR remis luni AGERPRES.
Potrivit BNR, incertitudini semnificative rămân, totuşi, asociate efectelor măsurilor temporare de compensare şi plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale pentru populaţie, precum şi modului de evaluare şi de includere a acestora în calculul IPC. Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să vină din evoluţia cotaţiilor materiilor prime, mai ales a celor energetice şi agroalimentare, precum şi din situaţia blocajelor în lanţurile globale de producţie şi aprovizionare.
În acelaşi timp, banca centrală menţionează că evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive asociate rămâne o sursă majoră de incertitudini şi riscuri la adresa previziunilor, cel puţin pe termen scurt, în contextul tendinţei de extindere la nivel naţional a valului pandemic provocat de varianta mai contagioasă a coronavirusului, Omicron, precum şi al progresului insuficient al vaccinării pe plan intern, dar şi prin potenţialul impact exercitat de acest val asupra economiilor europene, afectate puternic şi de criza energetică şi de persistenţa blocajelor în lanţurile de producţie şi aprovizionare.
Incertitudini şi riscuri continuă, de asemenea, să fie asociate conduitei politicii fiscale, date fiind, pe de o parte, deficitul bugetar potenţial inferior ţintei înregistrat în 2021 şi, pe de altă parte, coordonatele programului bugetar aprobat pentru anul în curs, ce vizează o accelerare a consolidării fiscale, conform angajamentelor asumate în cadrul procedurii de deficit excesiv, dar într-un context economic şi social dificil pe plan intern şi la nivel global. O sursă de incertitudini şi riscuri rămâne şi absorbţia fondurilor europene, în special a celor aferente programului Next Generation EU, care este condiţionată de îndeplinirea unor ţinte şi jaloane stricte în implementarea proiectelor aprobate.
În şedinţa de luni, 10 ianuarie 2022, pe baza evaluărilor şi a datelor disponibile în acest moment, precum şi în condiţiile incertitudinilor ridicate, Consiliul de administraţie al BNR a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2% pe an, de la 1,75% pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022, şi păstrarea controlului ferm asupra lichidităţii de pe piaţa monetară.
Totodată, Consiliul de administraţie al BNR a decis extinderea coridorului simetric format de ratele dobânzilor facilităţilor permanente în jurul ratei dobânzii de politică monetară la ą1,00 punct procentual, de la ą0,75 puncte procentuale, implicând majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 3,00% pe an, de la 2,50% pe an şi menţinerea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 1,00% pe an. Aceste decizii se circumscriu procesului de normalizare treptată a conduitei politicii monetare pe care-l parcurge BNR, în condiţii de mari incertitudini. În acelaşi timp, Consiliul de administraţie al BNR a decis păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
Deciziile CA al BNR vizează readucerea şi menţinerea ratei anuale a inflaţiei în linie cu ţinta staţionară de 2,5% ą1 punct procentual, inclusiv prin ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste pe orizontul mai îndepărtat de timp, într o manieră care să contribuie la realizarea unei creşteri economice sustenabile în contextul procesului de consolidare fiscală, şi în condiţii de protejare a stabilităţii financiare.
BNR precizează că monitorizează atent evoluţiile mediului intern şi internaţional şi este pregătită să utilizeze instrumentele de care dispune în vederea îndeplinirii obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu.
Minuta deliberărilor privind adoptarea deciziei de politică monetară în cadrul şedinţei de luni va fi publicată pe website-ul BNR în data de 20 ianuarie 2022, la ora 15:00. Conform calendarului anunţat, următoarea şedinţă a CA al BNR dedicată politicii monetare va avea loc în data de 9 februarie 2022.
Rata anuală a inflaţiei va creşte probabil gradual în următoarele luni, evoluţia pandemiei şi a măsurilor restrictive rămâne o sursă majoră de incertitudini
București
7°C
Articole Similare

4
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
4

12
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
12

19
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
19

375
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
375

40
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
40

25
România, lider în UE la floarea-soarelui: creșteri importante în agricultură în 2025
25

29
Scăderi în construcții la început de an: mai puține autorizații pentru locuințe în 2026
29

6.170
Percheziții DNA la Autoritatea Rutieră: suspiciuni de corupție și examene „aranjate” pe bani
6.170

1.965
VIDEO Mesaj ferm al premierului: Extinderea UE, esențială pentru viitorul Europei de Sud-Est
1.965

71
Rusia suspendă tranzacţiile valutare cu venituri din petrol şi gaze, până la 1 iulie, ca urmare a creşterii preţurilor acestuia
71

3.627
România revine pe harta blindatelor: VLAH, vehiculul 4x4 care țintește standardele NATO și ar putea relansa industria de apărare
3.627

80
Bloomberg: Exporturile de petrol ale Iranului prin Strâmtoarea Ormuz sunt în creştere, în timp ce rivalii din Golf sunt blocaţi
80

2.547
Taxele au crescut degeaba: Încasările guvernului au rămas aproape la fel ca în 2025
2.547
















Comentează