Rata de vindecare a pacienţilor infectaţi cu COVID-19, la Constanţa, este de peste 80%, considerată între cele mai ridicate din ţară, de la debutul pandemiei fiind vindecaţi 204 pacienţi dintre cei 247 confirmaţi cu SARS-CoV-2, alte 12 persoane decedând, informează un comunicat de presă transmis joi de Prefectură.
Conform sursei citate, în centrele de carantină din judeţul Constanţa sunt cazate 392 de persoane, doar 16% din totalul de 2.311 locuri disponibile fiind ocupate, iar în judeţ mai sunt alte 645 de persoane în izolare la domiciliu.
De la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare, au fost aplicate 10.164 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 14.942.995 lei, dintre acestea, 90 de amenzi în valoare de 151.370 lei, fiind aplicate doar în ultimele 24 de ore.
Peste 850 de reprezentanţi ai forţelor de ordine au verificat, în ultimele 24 de ore, 2.112 persoane şi 42 de entităţi economice cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse pentru respectarea distanţării sociale şi limitării circulaţiei.
Rata de vindecare de peste 80% la pacienţii infectaţi cu SARS-CoV-2 din Constanța, între cele mai ridicate din ţară
Explorează subiectul
Articole Similare

61
VIDEO Ministrul Agriculturii: 'Toate şcolile din Marea Britanie folosesc puiul românesc. De ce?' / De ce România se opune acordului Mercosur
61

21
SUA amână vânzarea activelor Lukoil pentru a forța mâna Moscovei în negocierile de pace
21

202
AI, declanșatorul unei noi crize globale? Scenariul care avertizează asupra unor șocuri economice și sociale
202

214
„Grânarul Europei” revine pe hartă. Planul Ministerului Brabu pentru supremație în UE
214

1.027
Statul a plătit 2,63 miliarde de lei către 5 milioane de români în luna februarie: Cine sunt beneficiarii
1.027

1.078
Ministrul Agriculturii cere Consiliului Concurenței să ancheteze rapid sectorul cărnii de porc: Nu putem vinde marfă congelată din Spania
1.078

36
Uruguayul şi Argentina ratifică primele Acordul UE-Mercosur
36

1.655
Paradoxul care lovește extrem de dur economia României: țara noastră a rămas în urmă la un capitol la care avem oameni foarte buni
1.655

1.955
Apar bonurile digitale: se reduc controalele celor de la ANAF, iar verificările se fac Online / Modificări cruciale anunțate de Ministerul Finanțelor
1.955

63
Bulgaria se apropie de finalizarea unor etape cheie în construcţia Coridorului Vertical al Gazelor pe teritoriul său
63

3.162
Haos pe piața imobiliară - Noua OUG poate arunca tranzacțiile în instanță, din cauza unei singure prevederi
3.162

37
FOTO Cel mai mare centru de training maritim din Europa a fost inaugurat la Constanţa
37

41
Primul mesaj al președintelui ASF, după ce România a primit avizul formal al OCDE
41

















Comentează