Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rata şomajului în Bucureşti a fost de 1,28% la finalul lunii aprilie, ușor crescută față de martie, anunță AMOFM

captura video Ziarul Incomod
Munca te eliberează

Rata şomajului în Bucureşti la finalul lunii aprilie a fost de 1,28%, un număr de 15.186 de şomeri fiind înregistraţi în această perioadă în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM) Bucureşti, potrivit Agerpres.

Potrivit datelor transmise de ANOFM, din cei 15.186 de şomeri, un număr de 8.030 sunt femei.

Comparativ cu luna precedentă, când rata şomajului a fost de 1,26%, în această lună, acest indicator a crescut cu 1,59%.
Din totalul de 15.186 persoane înregistrate în evidenţele AMOFM Bucureşti, 3.027 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 12.159 erau şomeri neindemnizaţi. În ceea ce priveşte mediul de rezidenţă, toţi cei 15.186 de şomeri sunt din mediul urban.

Citește și: Klaus Iohannis: ‘Începând din 1 iunie se redeschid terasele, se va putea merge la plajă și se pot organiza spectacole în aer liber’

Structura pe vârste a şomerilor arată că 184 dintre aceştia au mai puţin de 25 de ani, 1.408 persoane au între 25-29 de ani, 3.621 de persoane au între 30-39 de ani, 4.479 de persoane au între 40-49 de ani, 3.019 persoane au între 50-55 de ani, iar 2.475 şomeri au peste 55 de ani.

Şomerii cu studii liceale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AMOFM Bucureşti (34,66%), urmat de cei cu studii superioare (27,29%), iar 18% au absolvit şcoala profesională/de arte şi meserii. Şomerii cu nivel de studii gimnaziale reprezintă 16,95% din totalul şomerilor înregistraţi, cei cu studii postliceale sunt 2%, iar cei cu studii primare şi fără studii, 1,1%.

Structura şomerilor înregistraţi pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.064 persoane foarte greu ocupabile, 4.593 greu ocupabile, 4.369 mediu ocupabile, iar 4.160 sunt persoane uşor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.