Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ratko Mladic,Măcelarul din Balcani, cere să fie eliberat

CNN
Ratko Mladic

Avocaţii fostului şef militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladic, care ar trebui judecat în noiembrie de justiţia internaţională, au cerut eliberarea sa provizorie din cauza unei boli ce ar putea avea "complicaţii fatale", relatează AFP.

"Starea de sănătate actuală a dlui Mladic necesită îngrijire şi tratamente medicale constante şi complicate", a declarat apărarea într-un document publicat marţi, adăugând că detenţia i-ar putea agrava starea fizică şi psihică, scrie agerpres.ro.

Ambasada Rusiei "a acceptat să îl primească pe dl Mladic pentru tratamentul necesar (...) şi garantează întoarcerea sa la momentul oportun" la Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY), a adăugat apărarea, asigurând că el nu prezintă niciun pericol pentru victime şi martori ai procesului.

Cel care a fost odată poreclit "Măcelarul din Balcani", astăzi în vârstă de 75 de ani, este acuzat de TPIY de a fi efectuat "epurarea etnică" a unei părţi a Bosniei pentru a crea un stat sârb etnic pur în timpul războiului din Bosnia (1992-1995).

Inculpat în iulie 1995 după acest război ce a făcut peste 100.000 de morţi şi 2,2 milioane de persoane strămutate, el a fost arestat în mai 2011.

Judecata sa este aşteptată până la sfârşitul lunii noiembrie, după ce procurorul a cerut pedeapsa cu închisoarea pe viaţă în decembrie anul trecut. La finalul unor proceduri iniţiate în 2012, apărarea, la rândul ei, a pledat din nou pentru achitarea lui Mladic de genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război.

Potrivit experţilor medicali ruşi citaţi în document, Mladic a suferit mai multe accidente vasculare cerebrale tranzitorii care au provocat deteriorarea sistemului său nervos şi suferă de asemenea de o deteriorare a sănătăţii mintale.

La procesul său din decembrie, Ratko Mladic a apărut agitat şi a fost admonestat de mai multe ori de preşedintele tribunalului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.