Statele Unite au suspendat livrarea către Arabia Saudită a bombelor cu fragmentaţie utilizate de coaliţia arabă condusă de Riad în conflictul din Yemen împotriva rebeliunii şiite, a relatat sâmbătă revista specializată Foreign Policy.
Întrebat de AFP, un responsabil al administraţiei americane a răspuns că Washingtonul ştia că această "coaliţie condusă de saudiţi a recurs la arme cu fragmentaţie în conflictul armat din Yemen", în special în zone unde locuiesc civili.
"Noi luăm foarte în serios aceste preocupări şi suntem în căutarea unor informaţii suplimentare", s-a limitat să spună funcţionarul american, fără a comenta dezvăluirile făcute de Foreign Policy.
Potrivit revistei, sub presiunea unor aleşi din Congres şi organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului, Casa Albă a luat pentru prima dată o măsură concretă în acest dosar prin îngheţarea livrărilor bombelor cu fragmentaţie către aliatul saudit al SUA.
Statele Unite sprijină monarhia sunită în intervenţia ei militară începând din martie 2015 în Yemen, furnizând mai ales sprijin logistic şi echipamente de apărare, aminteşte France Presse.
Dar diplomaţia americană şi-a exprimat în mod repetat preocuparea în ultimele luni faţă de numărul victimelor civile ale bombardamentelor coaliţiei în Yemen.
Această coaliţie arabă a lansat la sfârşitul lunii martie 2015 o campanie militară împotriva rebelilor şiiţi houthi, acuzaţi de legături cu Iranul, pentru a opri înaintarea lor în sudul Yemenului. Aceştia, aliaţi ai susţinătorilor fostului preşedinte înlăturat Ali Abdullah Saleh, au luat sub control mari teritorii în ţară, inclusiv capitala Sanaa.
Luni, organizaţia Amnesty International a cerut "ţărilor influente... să solicite coaliţiei să nu mai folosească bombele cu fragmentaţie, interzise pe plan internaţional" după un tratat din 2008. Statele Unite nu sunt semnatare ale acestui tratat.
Amnesty consideră că au fost comise crime de război în Yemen şi ONU avertizează în mod regulat contra "catastrofei umanitare" în această ţară săracă din Peninsula Arabia unde peste 6.400 de persoane au fost ucise din martie 2015.AGERPRES
Război în Yemen: Washingtonul suspendă livrarea bombelor cu fragmentaţie către Riad (presă)
Explorează subiectul
București
-3°C
Articole Similare

4
Socialistul Emmanuel Grégoire conduce cursa pentru Primăria Parisului
4

254
Washington Post: Trump vorbește despre victorie, dar Iranul încă ține războiul în șah
254

2.493
Informații explozive: noul lider suprem al Iranului ar fi fost transportat, pe ascuns, la Moscova pentru îngrijiri medicale
2.493

759
Regulă fără precedent în Germania: prețurile la benzină pot fi modificate doar o dată pe zi, la prânz
759

626
Nu arunca cojile de banane – ascund un mare secret pentru grădină
626

889
Netanyahu ironizează zvonurile despre moartea sa: „Facem lucruri pe care nu le pot împărtăși în acest moment”
889

1.013
Premierul britanic spune 'NU' intervenției în Strâmtoarea Ormuz, deși criza economică atinge cote alarmante
1.013

1.920
"Ne-a învins de 9 ori în două săptămâni. Hilar!" - Trump, luat peste picior de președintele Parlamentului iranian
1.920

47
Armata israeliană a bombardat din nou suburbiile sudice ale Beirutului
47

6.189
Semnal radio misterios apărut după bombardamentele din Iran: ce spune încontinuu vocea unui bărbat
6.189

475
Matcha poate avea un efect surprinzător asupra alergiilor. Ce spun cercetătorii
475

1.826
Scenariu sumbru pentru NATO: Trump avertizează că alianța ar putea avea un viitor dificil dacă partenerii nu ajută SUA să securizeze Strâmtoarea Ormuz
1.826

853
Alertă pe scena politică franceză: extrema dreaptă avansează puternic în alegerile municipale
853
















Comentează