Război toponimic între Rusia și SUA: Moscova a schimbat adresa ambasadei americane, pentru a-i onora pe separatiştii din Ucraina

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 22-06-2022

Actualizat: 22-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: euronews.com

Capitala Rusiei a schimbat miercuri adresa oficială a ambasadei SUA la Moscova, pentru a-i onora pe separatiştii pro-ruşi din Ucraina, o manieră de a denunţa sprijinul american pentru Kiev, informează AFP şi dpa.

"Ambasada SUA în Rusia are o nouă adresă oficială", a anunţat primăria Moscovei într-un comunicat. De acum, misiunea diplomatică se află la numărul 1 în "Piaţa Republicii Populare Doneţk", numele unuia dintre teritoriile separatiste din Donbasul ucrainean, a cărui independenţă a fost recunoscută de Rusia în februarie, cu puţin timp înainte de a ataca Ucraina.

Această denumire a fost dată unei intersecţii până acum anonime, alăturată ambasadei. Numele străzilor care încadrează misiunea diplomatică americană nu au fost schimbate. Această nouă adresă oficială a fost aleasă după un vot online organizat de autorităţile moscovite şi la care au participat 278.684 de persoane, potrivit comunicatului primăriei.

În context, AFP aminteşte de o măsură similară a SUA. În 2018, o porţiune din bulevardul pe care se află ambasada Federaţiei Ruse în Washington DC a fost redenumită "Boris Nemţov Plaza", în onoarea opozantului rus asasinat în 2015 chiar în apropiere de Kremlin.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri