Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Război total între PSD şi PNL: 'TVR primeşte un cadou otrăvit de la PSD'

pn psd pnl

Astăzi, de Ziua Europei, în anul în care Televiziunea Publică împlinește 60 de ani de emisie, are loc cel mai crunt atac împotriva acestei instituții fundamentale pentru democrație, dată de PSD, partid cu vădite tendințe totalitare.

 

Cu o impertinență de neimaginat, reprezentanții PSD în Comisiile de Cultură ale Parlamentului au respins propunerea Consiliului de Administrație al TVR constituit legal, care, în urma votului, a nominalizat-o pe Monica Ghiurco pentru funcția de președinte – director general și au votat în favoarea Irinei Radu, nominalizare care picase anterior la votul CA al TVR, încălcând astfel Legea 41/1995 după care funcționează în prezent TVR.

 

Legea nu prevede audierea unei persoane care nu a fost nominalizată de CA al TVR pentru funcția de președinte - director general și, cu atât mai puțin, posibilitatea ca cele două Comisii reunite de Cultură din Camera Deputaților și Senat să dea aviz pentru această persoană.

 

Pentru a nu fi părtași la ilegalitățile comise de PSD și de aliații săi, toți reprezentanții Partidului Național Liberal din Comisiile de Cultură au părăsit sala imediat după ce deputatul PSD Florin Pâslaru a propus audierea Irinei Radu.

 

În aceste condiții, nu pot să nu mă întreb de ce PSD insistă cu numirea ilegală a Irinei Radu la TVR. Oare zvonurile care spun că interesele din spatele doamnei Radu țin, de fapt, de comisionul firmei de insolvență care va prelua în administrare TVR sunt adevărate? Eu nu îmi permit să-mi dau cu părerea despre aceste zvonuri, însă consider că instituțiile abilitate ar trebui să inițieze o anchetă, tocmai pentru a preveni posibilitatea unui astfel de scenariu.

 

În calitate de liberal și de președinte al Comisiei pentru Cultură, Arte și Mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, îmi afirm din nou toată deschiderea pentru identificarea unor soluții potrivite care să scoată TVR din criza profundă în care se afundă tot mai mult. Sunt conștient că una dintre premisele necesare este numirea de urgență a PDG al TVR, însă, nici eu și nici colegii mei din PNL nu vom accepta niciodată ca acest lucru să se întâmple cu încălcarea legilor în vigoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.