Războiul baloanelor cu gunoi escaladează - Coreea de Sud amenință cu măsuri militare decisive

Autor: George Traicu

Publicat: 23-09-2024

Actualizat: 23-09-2024

Article thumbnail

Sursă foto: South Korea Defense Ministry / AP / Profimedia

Coreea de Sud va lua "măsuri militare decisive" dacă baloanele cu deşeuri lansate din Coreea de Nord fac victime pe teritoriul sud-coreean, a avertizat luni Lee Sung-joon, membru al statului-major interarme de la Seul, citat de AFP.

Baloanele cu gunoi "reprezintă o ameninţare serioasă pentru securitate sau dacă se consideră că au depăşit o linie roşie", a declarat oficialul presei, precizând că limita ar fi un eventual deces provocat de baloane, dar fără a explica la ce măsuri se referă, notează Agerpres.

Din mai, nord-coreenii au lansat către sud peste 5500 de baloane care au perturbat traficul aerian şi declanşat incendii; unele deşeuri au atins şi sedii ale instituţiilor statului.

Phenianul afirmă că trimit gunoi ca represalii la baloanele cu materiale de propagandă lansate spre nord de militanţi sud-coreeni.

Majoritatea baloanelor lansate din Coreea de Nord conţin deşeuri menajere şi nu reprezintă un mare pericol, însă în Coreea de Sud s-au manifestat îngrijorări după ce unele au provocat incendii.

"Armata noastre monitorizează îndeaproape armata nord-coreeană şi urmăreşte în timp real punctul de lansare a baloanelor", a afirmat Lee, la câteva ore după ce un nou val de sute de baloane perturbase zboruri de pe aeroportul Incheon de lângă capitala sud-coreeană.

Coreea de Sud difuzează propagandă în Nord şi prin megafoane instalate de-a lungul frontierei intercoreene.

Coreea de Nord a anunţat recent că a amplasat în apropierea aceleiaşi linii de demarcaţie 250 de lansatoare de rachete balistice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri