Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Razboiul ministrului Mediului de la PNL cu mafia de la Vidra

ziuanews.ro
ministerul mediului

Dreptul a zeci de mii de cetățeni locuitori ai comunelor Vidra și Berceni dar și ai zonei de sud a Capitalei, la o viață într-un mediu sănătos în care să poată respira aer curat, este decis în aceste zile de funcționarii Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

Zilele acestea, cetățenii care trăiesc în localitățile situate la nici 600 de metri distanță de groapa Vidra, exasperati de mirosurile pestilențiale pe care le-au respirat ani la rând, de apa poluată cu care își pregătesc mâncarea și de peisajul cenușiu și dezolant al muntelui de gunoi pe care îl văd zilnic când se uita pe geam, își pun speranța în funcționarii Ministerului Mediului care discută în aceste zile posibilitatea retragerii autorizației integrate de mediu a gropii Vidra.

Comisia de analiză a contestațiilor constituită la nivelul Ministerului condus de liberalul Costel Alexe reprezintă ultima speranță a acestor oameni de a reveni la normalitate după ce toate petițiile depuse la Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov au fost respinse sau ascunse de cei responsabili.

Cu toate că s-au luptat de-a lungul timpului cu activitatea gropii iar câteodată și cu autoritățile responsabile cu autorizarea acestei activități, oamenii fie că s-au reprezentat singuri și au depus sute de petiții cu privire la mediul poluat în care trăiesc fie că au fost reprezentați de organizații de mediu care au încercat închiderea acestei gropi de gunoi, nu au avut șanse de izbândă, interesele și beneficiile bănești în jurul gropii Vidra fiind întotdeauna mai puternice.

În ciuda opoziției vehemente a oamenilor, Agenția pentru Protecția Mediului Ilfov a demarat procedura de reautorizare a gropii de gunoi de la Vidra și a făcut tot posibilul să respingă petițiile și sesizările cetățenilor și ONG-urilor pentru a merge mai departe cu emiterea autorizației. Cu toate că dezbaterea publică este o obligație în vederea reluării activității, Agenția a decis să se folosească de contextul pandemiei Covid-19, judecând că opiniile oamenilor nu sunt relevante și în luna iunie a luat decizia de emitere a autorizației.

Locuitorii din localitățile învecinate le reproșează autorităților că nu le pasă de viața lor, că mirosurile degajate de gunoaiele depuse în groapă le fac viața imposibilă. Ei i-au cerut de nenumărate ori directorului Agenției de Mediu Ilfov Genica Bădănoiu dar și ministrului Costel Alexe să închidă groapa de la Vidra.

Cetatenii traiesc cu speranta ca ministrul Mediului Costel Alexe nu a uitat afirmațiile făcute când a preluat mandatul de ministru, atunci când declara că pentru domnia sa sunt importante părerile oamenilor şi comunităţile locale în care trăiesc aceștia. “Fie că vorbim despre dezvoltare, despre asigurarea lemnului de foc sau despre orice alt aspect al vieţii lor, vreau să ştie că Guvernul este şi va fi alături de ele" afirma despre comunitățile locale domnul Alexe în luna martie a acestui an.

Agenția de Mediu a încercat să dea vina pe localnici pentru nerespectarea legii, spunând că oameni și-au construit case peste limita obligatorie de 1.000 de metri care trebuie să existe între prima casă și groapa de gunoi. Numai că aceștia au acte care demonstrează că locuințele au fost construite acolo cu mult înainte de anul 2000 când a fost înființată groapa Vidra.

Cei mai afectați de poluarea gropii sunt cei din localitatea Sintești din comuna Vidra. Sub protecția anonimatului unul din localnici a declarat: „Trăim într-un sat cum nu există nicăieri. Nu avem trotuare, nu avem străzi, nu avem canalizare, nu avem apă potabilă, avem groapă de gunoi însă“.

Supărați că autoritățile nu fac nimic pentru a îmbunătății situația, locuitorii din zonă au venit cu mic, cu mare să protesteze în vara anului 2019 în fața gropii de gunoi și să convingă astfel autoritățile locale și centrale să închidă groapa de gunoi de la Vidra. Părinți cu copii mici, unii sugari, până la cei mai în vârstă au strigat despre bolile cauzate de noxele provenite de la groapa de gunoi de la Vidra, despre nerespectarea distanței dintre aceasta și case de minimum 1.000 de metri. Unii au amintit chiar și de problema lipsei apei potabile invocând posibilă cauză contaminarea solului și a pânzei freatice cu metale grele. În acest moment, oamenii se simt înșelați de autorități.

În ciuda dezamăgirilor repetate, oamenii nu au renunțat și au continuat să sesizeze autorităților prin intermediul organizațiilor de mediu gravele nereguli ale gropii Vidra și poluarea intensă în care trăiesc. Astfel dacă sesizările de-a lungul timpului prin care erau reclamate dezastre ecologice enorme, printre care amintim distrugerea ecosistemului natural din balta Vadul lui Moș în urma deversărilor repetate de levigat de la groapa Vidra și deversările de ape contaminate în râul Argeș în care se zvonește că erau implicați chiar funcționari ai gărzii de mediu, au fost ignorate, se pare că sesizările unor ONG-uri care luptă pentru protecția mediului cu privire la acte ilegale, dar și hotărârea Primăriei Capitalei de a întrerupe orice colaborare cu groapa Vidra, au reușit să convingă autoritățile să analizeze numeroasele contestații la adresa acesteia. Astfel în această săptămână a fost constituită o comisie la nivelul Ministerului care va decide dreptul la viață a acestor oameni.

În opinia asociațiilor neguvernamentale, groapa Vidra reprezintă un atac la dreptul cetățenilor la un mediu sănătos. „Această activitate încalcă flagrant mai multe directive europene, în special Directiva EIA și Directiva pentru deșeuri, și chiar tratatul constitutiv al Uniunii Europene. Dincolo de toate acestea, groapa Vidra încalcă în primul rând dreptul la un mediu sănătos, drept prevăzut în articolul 35 din Constituția României. Mai mult, sunt ignorate și prevederile articolului 135 din Constituție, care obligă autoritățile statul să ocrotească mediul înconjurător, să mențină echilibrul ecologic și să creeze condițiile necesare pentru creșterea calității vieții”, declară unul dintre reprezentații asociațiilor care au depus sesizări la Minister.

Pe lângă încălcarea gravă a drepturilor omului, există și o speță de ilegalitate, astfel se pare că operarea gropii Vidra este și ilegală începând cu 13.07.2020 când contractul de delegare a activității semnat de Primăria Capitalei și licența de operare emisă de ANRSC au fost reziliate de aceste autorități.

Dacă până acum autoritățile au reușit să respingă reclamațiile oamenilor și să ignore chinul de zi cu zi al acestora, este greu de crezut că funcționarii din conducerea acestora vor mai avea curajul să accepte autorizarea gropii în lipsa celor 2 documente de bază. Acest lucru, dacă s-ar întâmpla ar putea fi considerat suficient pentru punere în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile de corupție, abuz în serviciu și delicte împotriva mediului și persoanelor, pedepsite cu ani grei de închisoare.

Toate acestea mai pot fi stopate doar de Ministrul Costel Alexe și de oamenii din subordinea lui care conform rolului afișat chiar pe site-ul instituției: „(MMAP) acţionează pentru a proteja mediul şi resursele naturale, pentru a garanta generaţiei actuale şi celor viitoare un mediu curat, în armonie cu dezvoltarea economică şi progresul social“., care au șansa să facă mii de cetățeni recunoscători lor oriunde vor merge și să devină oamenii care au câștigat admirația și respectul miilor de oameni afectați de poluarea!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.