Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Războiul stelelor VII – i se dă startul în mai, în Marea Britanie

star wars
Studiourile Disney şi Lucasfilm au confirmat faptul că acţiunea din a şaptea parte a francizei va avea loc cu 30 de ani după evenimentele din lungmetrajul precedent, "Întoarcerea lui Jedi: Ediţie Specială/ Episode VI: Return of the Jedi" (1983), conform bbc.co.uk. În acest nou film "vor apărea trei noi actori tineri, în roluri principale, alături de câteva chipuri extrem de familiare", au spus producătorii într-un comunicat de presă, alimentând speculaţiile conform cărora actorii din trilogia iniţială - Mark Hamill, Harrison Ford şi Carrie Fisher - vor apărea în "Războiul stelelor VII". "Star Wars: Episode VII" este regizat de J.J. Abrams, care este şi coautor al scenariului, împreună cu Lawrence Kasdan. Conform hollywoodreporter.com, actorul Adam Driver - cunoscut pentru apariţia în serialul de televiziune "Girls/ Fetele", dar şi pentru rolurile din "Lincoln" şi "Inside Llewyn Davis" - este pe punctul de a încheia negocierile pentru interpretarea personajului negativ în noua peliculă. Totodată, rolul principal din franciză este disputat de cinci actori tineri, aflaţi pe "lista scurtă" a studiourilor de producţie: Ed Speelers, Jesse Plemons, Matthew James Thomas, Ray Fisher şi John Boyega. "Războiul stelelor VII" este al cincilea film din această serie care va fi turnat în Marea Britanie, după trilogia iniţială, filmată la Elstree Studios, şi "Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei", la Leavesden Studios, ambele din Hertfordshire. Studiourile Disney au achiziţionat Lucasfilm, compania care produce seria "Star Wars", deţinută iniţial de George Lucas, pentru suma de 4,05 miliarde de dolari în 2012 şi au anunţat că vor lansa trei filme noi din această serie, una dintre cele mai profitabile francize din istoria cinematografiei. Franciza "Star Wars", creată de George Lucas, a generat încasări de peste 4,4 miliarde de dolari în box office-ul mondial, după lansarea pe marile ecrane a primului film din serie, în anul 1977. Cel de-al şaptelea film din franciza "Războiul stelelor/ Star Wars" va fi lansat în cinematografe pe 18 decembrie 2015. Mediafax

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.