DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Răzvan Burleanu îi sare în apărare lui Contra: 'Foarte mulţi dintre foştii lui colegi au fost cam ipocriţi'

Ziua de Constanta
Razvan Burleanu

Selecționerul echipei naționale Cosmin Contra a fost pus la zid în urma reacției necontrolate pe care a avut-o în momentul în care atacantul în vârstă de 23 de ani, George Pușcaș, a ratat lovitura de la 11 metri din timpul meciului România-Norvegia, din preliminariile pentru EURO 2020, încheiat 1-1, potrivit Mediafax.

Imediat după finalul meciului, Cosmin Contra şi-a recunoscut greşeala, a clarificat lucrurile cu Pușcaș, dar a apelat și la o modalitate de a-și cere scuze tuturor. Selecționerul României a ales să își ceară iertare printr-un clip video postat pe Instagram.

Dacă o parte dintre antrenorii români, precum Gică Hagi, Dan Petrescu și Victor Pițurcă, l-au înțeles pe Contra, o altă mare parte l-au criticat pentru insulta rostită în timpul partidei.

Citește și: Nebunie mare în cazul Caracal! Anchetatorii i-au interzis lui Dincă: ‘S-a dat ordin pe unitate să nu aibă acces’

În urma celor întâmplate, președintele Federației de Fotbal, Răzvan Burleanu, a avut și el o reacție.

"Referitor la reacţie, cred că foarte mulţi dintre foştii lui colegi au fost cam ipocriţi. În sensul în care îl cunoşteau foarte tine pe Cosmin Contra când era jucător şi, cu siguranţă, şi-l amintesc foarte bine, ştiu şi ei care era stilul lui de joc, dar şi de relaţionare. Nu cred că ar fi trebuit să reprezinte o surpriză.

Cosmin şi-a cerut scuze pentru acest incident, regretă acest lucru. Nu a fost ideea noastră de a realiza acel filmuleţ, a fost pur şi simplu iniţiativa lui, am luat şi eu parte la discuţia dintre el şi George Puşcaş, adică toată această situaţie s-a calmat la nivelul vestiarului, iar acest lucru este cel mai important.

Nu face parte din mesajul pe care dorim să-l promovăm, dar, în acelaşi timp, e de înţeles frustrarea lui şi, repet, mesajul meu e unul foarte clar: să nu fim ipocriţi! Îl cunoaştem pe Cosmin, ştim, cât de vulcanic este şi ştim în acelaşi timp ceea ce se întâmplă pe un teren de fotbal, la un antrenament de fotbal. Şi Cosmin a conştientizat greşeala pe care a făcut-o", a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burleanu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.