Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a aflat sâmbătă la Oraviţa, pentru a verifica stadiul lucrărilor pe DN 57 Oraviţa - Moraviţa.
Dezvăluiri neștiute din viața lui Ion Cristoiu: 'În CV-ul meu nu e trecut până acum'
Potrivit ministrului, lucrările vor trebui să fie de calitate, astfel încât să nu mai fie nevoie să se intervină după finalizare, pentru reparaţii.
Acesta le-a solicitat reprezentanţilor Direcţiei Regionale de Drumuri Timişoara să lucreze temeinic, iar "acolo unde situaţia o cere, să se facă decopertări, chiar şi la o adâncime de 80 cm, astfel încât terasamentul drumului să fie îmbogăţit, pentru a nu mai exista probleme ulterioare".
După reparaţiile care au loc în prezent, pe DN 57 urmează să se toarnă şi un strat de asfalt. Până la finele anului, se speră că lucrările de reabilitare a acestui drum naţional vor ajunge până la limita cu judeţul Timiş.
Această investiţie, susţine primarul oraşului Oraviţa, Dumitru Ursu, înseamnă o încurajare atât pentru investitori, cât şi pentru turişti.
"Era deosebit de necesară o reabilitare a acestui drum, având în vedere că este din ce în ce mai circulat, în special de turişti. Zona Oraviţa, după cum se ştie, este foarte bogată în obiective turistice, iar oraşul Oraviţa este unul al premierelor naţionale. Chiar avem mare nevoie de o infrastructură rutieră bine pusă la punct", a spus primarul.
În total, pe DN 57 urmează să fie reabilitaţi 47 km.