Răzvan Cuc promite VITEZA LUMINII: vom 'zbura' cu trenul spre mare cu 160 km/h

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 30-04-2019

Actualizat: 30-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.informatiadegiurgiu.ro

Anul acesta vor fi finalizate lucrările de modernizare pe 160 de kilometri de cale ferată pe tronsonul Coșlariu-Simeria al Coridorului 4, a anunțat, marți, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, conform Mediafax.

Citește și: Absolut HALUCINANT - Localnicii au FURAT tot ce au găsit lângă mașina în care a MURIT Răzvan Ciobanu - Oamenii au plecat cu alcool și o Biblie

Ministrul Transporturilor a declarat că pe Coridorul 4 de cale ferată se va putea circula cu viteză de 160 de kilometri pe oră de anul viitor după ce lucrările pe toate secțiunile vor fi încheiate.

„În execuție avem tot Coridorul 4 în momentul de față, mai puțin secțiunea Brașov- Sighișoara, unde avem contestație. Tocmai de asta am și militat pentru acea ordonanță pe care am primit enumerate observații de la Ministerul Justiției, tocmai pentru a putea semna contractele mai repede. În rest, tot Coridorul 4 este în modernizare. Anul acesta vom mai finaliza 160 de kilometri pe tronsonul Coșlariu - Simeria până la Gurasada, urmând să finalizăm până în 2020 și restul de kilometri, vorbim Gurasada până la kilometrul 614, deci Coridorul 4 practic va fi modernizat și se va circula cu viteză, așa cum am circulat și pe acest tronson București – Constanța, 160 de km la oră pentru transportul de călători și 120 de km pentru transportul de marfă”, a spus Răzvan Cuc.

Ministrul Transporturilor a făcut marți o călătorie cu trenul între București și Constanța și s-a declarat mulțumit de condiții.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri