Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, miercuri, că raportul Comisiei Europene privind MCV reţine o situaţie de regres, în principal din cauza propunerilor de modificare a Legilor Justiţiei.
"Concluziile raportului reţin, în mod evident, o situaţie de regres faţă de raportul din ianuarie 2017 şi aceasta în principal din cauza propunerilor privind Legile Justiţiei, care au avut un impact negativ şi care au stârnit îngrijorare. În cadrul raportului, se recomandă să fie avute în vedere propunerile făcute de magistraţi, propuneri care conservă independenţa magistraturii. Ne aducem aminte că unele dintre aceste propuneri priveau numirea procurorilor în funcţii de conducere după un sistem transparent şi robust, un sistem care să fie similar celui pentru numirea preşedintelui Înaltei Curţi. În continuare, se recomandă ca instituţiile statului român să lucreze împreună, să coopereze pentru a ajunge la rezolvarea acestei situaţii. Eu zic că nu este foarte complicat. Nu poate exista cooperare acolo unde se impun nişte lucruri din exterior, iar cuvântul magistraturii nu este ascultat. (...) Faţă de raportul din ianuarie 2017, este un regres care ar putea determina reconsiderarea unor obiective care au fost considerate deja îndeplinite în raportul din ianuarie", a afirmat procurorul general, la sediul PÎCCJ, într-o declaraţie presă după publicarea raportului privind MCV, potrivit agerpres.ro.
Augustin Lazăr a susţinut că sunt şanse ca Mecanismul de Cooperare şi Verificare să fie ridicat în 2018.
"Cu toţii ne dorim ca la termenul acesta nou care a fost fixat pentru sfârşitul anului 2018 să fie îndeplinite toate condiţionalităţile, să se realizeze ceea ce aşteptăm cu toţii, ca în final să se încheie în mod fericit monitorizarea. Ar fi păcat de munca care s-a desfăşurat pe parcursul a 10 ani. Am făcut progrese pas cu pas. Ar fi păcat să renunţăm la aceasta muncă de atâţia ani, când, de fapt, malul este foarte aproape. Eu zic că sunt condiţii bune pentru ridicarea monitorizării în anul 2018. De felul meu sunt optimist şi cred că sunt aspecte care pot fi rezolvate şi cred că se va ajunge la o soluţie rezonabilă", a spus Lazăr.
Potrivit acestuia, magistratura din România a ajuns la maturitate şi este capabilă să ţină ridicată "făclia de cultură juridică", chiar dacă unii încearcă să o testeze.
"Eu am mai spus că MCV a fost un fel de cască de protecţie pentru magistratura română, în perioada aceasta în care am avut un şantier mare al modernizării. Această cască se va ridica numai dacă vor fi îndeplinite toate condiţionalităţile şi ne gândim şi noi că, în 2018, România va avea Preşedinţia UE şi toate instituţiile vor fi interesate să facă un efort. Dacă vor umbla la Legile Justiţiei să le modifice la maniera pozitivă care să asigure o fortificare a independenţei magistraturii şi nu altfel, în aceste circumstanţe ar trebui ca toate instituţiile să lucreze în aceeaşi direcţie. (...) Magistratura română a ajuns la maturitate şi ea este capabilă să ţină făclia de cultură juridică ridicată, fără să o mai supună cineva la vreo restricţie de autoritate. Dar unii văd că încearcă să testeze în continuare, să vadă cât de puternic este corpul magistraţilor. Magistraţii sunt maturi şi nu vor reuşi cei care au alte gânduri", a explicat procurorul general.
Reacția lui Augustin Lazăr după publicarea raportului MCV: 'Reține o situație de regres'
Explorează subiectul
Articole Similare

209
VIDEO Israel sub cupola de foc: Civilii părăsesc capitala, în timp ce Netanyahu anunță că loviturile asupra Teheranului se intensifică
209

852
Armata israeliană mobilizează 100.000 de rezerviști pentru ofensiva împotriva Iranului
852

1.449
MAE anunță prima repatriere din zona de conflict: 300 de români, în curs de evacuare; Autoritățile încă nu cunosc numărul exact al conaționalilor din EAU
1.449

2.638
Baza Al Salam din Abu Dhabi, în flăcări după atacul iranian cu dronă – Franța denunță „atacuri masive și nejustificate”
2.638

5.553
Iranul va lovi hotelurile din Bahrein. Americanii sunt rugați să părăsească cât mai repede zona
5.553

1.864
Trump susține că operațiunea SUA împotriva Iranului se desfășoară 'mai rapid decât era programată'
1.864

3.945
Germania trage un puternic semnal de alarmă: Risc uriaș în Europa, din cauza războiului din Iran
3.945

3.883
BREAKING Iran revendică lovirea a trei petroliere americane și britanice în Golful Persic și Strâmtoarea Ormuz
3.883

1.686
MAE, despre situația din Cipru: „Este important ca românii aflaţi în Cipru să-şi înregistreze prezenţa la oficiul consular al Ambasadei României la Nicosia”
1.686

3.261
Nepotul și opozantul lui Ali Khamenei: Sunt foarte mulţumit de moartea lui. Este un pas înainte, 'o speranţă'
3.261

4.075
Trump: Iranul este dispus să negocieze cu SUA
4.075

3.796
Europa se mobilizează: Merz îl confruntă pe Trump la Washington pe tema Iranului; Von der Leyen discută cu Arabia Saudită și Qatar
3.796

3.022
Netanyahu vorbește despre 'zile dureroase pentru Israel': Loviturile asupra Teheranului se vor intensifica în zilele următoare
3.022

















Comentează