Camera Deputaţilor a respins marţi cererea DNA de încuviinţare a urmăririi penale a premierului Ponta pentru conflict de interese. 231 de deputaţi s-au opus cererii DNA, iar 120 au votat pentru urmărirea penală.
Europarlamentarul Monica Macovei susține, pe această temă, că ''majoritatea din Camera Deputaților a dat astăzi liber la corupție la cel mai înalt nivel''.
''PSD a băgat astăzi Camera Deputaților în grupul infracțional organizat. Deputații au blocat justiția pentru ca un prim-ministru în funcție să nu fie anchetat pentru fapte de corupție, dând astfel cel mai puternic semnal că politicienii sunt mai presus de lege și invincibili. Respingerea cererii DNA arată că nici Ponta, și nici deputații care îl apără nu cred că Ponta este nevinovat. Dacă ar fi nevinovat, chiar el ar fi cerut deputaților să aprobe prin vot cererea DNA. Pentru Ponta și PSD, justiția egală pentru toți este doar un slogan electoral, terfelit în noroiul intereselor unui grup infracțional organizat'', a precizat fostul ministru al Justiției.
Comentează