Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reacția lui Cătălin Moroșanu, după ce tânărul pe care l-a ajutat și-a vândut casa unor interlopi

knd.ro
Cătălin Moroșanu

Cătălin Moroșanu a reacționat în premieră după ce Sergiu Ciobotariu, tatăl care a impresionat o lume întreagă după ce a călărit 40 de kilometri pentru a-şi vedea soţia şi copilul nou-născut, a vândut unor interlopi casa obținută din donații, scrie Digisport.ro.

„Când o să mă duc la Iaşi o să am o discuţie cu el şi o să îl întreb: 'Bă, de ce te-ai întors în sărăcie?' Sunt foarte dezamăgit.

Banii au fost strânşi din donaţii. Sute de mii de români au pus mână la mână să îi îndeplinească visul unui om.

În momentul în care am cumpărat imobilul i-am pus o clauză în contract şi i-am spus că timp de 5 ani nu are voie să înstrăineze imobilul. El nu are voie să înstrăineze bunul respectiv. Acum eu nu ştiu ce tertip financiar a folosit. Poate a închiriat-o sau ceva de genul

L-am luat dintr-o mahala, nu avea gaze curent. Nu avea nimic. Stătea într-un bordei, era acoperit cu covoare. Nici măcar nu era făcut din chirpici. Nu avea nimic. Şi i-am luat o casă cu internet, proprietarul i-a lăsat tot, toată mobilă. Avea şi baie, avea tot. Avea şi în spate o bucată de teren unde putea să priponească şi calul. I-am dat tot.

Sunt dezamăgit, dar asta nu înseamnă că nu vom mai ajuta alţi oameni. Mi-e milă de copiii lui. Poate copiii aveau şansa să crească într-un mediu mai bun, să se ducă la şcoală. Acolo, în mahalaua aia, la ce şcoală să se ducă? Cine îi primeşte? Copiii ăia ce educaţie vor avea?”, a spus Cătălin Moroșanu.

Cine este Sergiu Ciobotariu, tânărul care a mers călare la maternitate

Sergiu Ciobotariu a devenit viral pe internet și a emoționat pe toată lumea cu povestea sa. După ce a explicat că a mers călare la maternitate fiindcă nu a avut bani pentru un alt mijloc de transport și pentru că voia să îi ducă soției sale ceva de mâncare, băiatul a spus că a început construcția unei camere, pentru a locui în condiții decente alături de familia sa.

El a primit cadou o casă cu bani din donații, pe care a vândut-o recent unor int

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.