Fostul ministru al Mediului Tanczos Barna a reacționat după ce Curtea Constituțională a României a decis că legea care permite recoltarea a peste 900 de urși anual, în 2026 și 2027, este constituțională. Liderul UDMR susține că hotărârea confirmă legalitatea măsurilor adoptate pentru gestionarea populației de urs brun și acuză faptul că aplicarea acestora a fost întârziată cu două luni.
Reacția vine după ce CCR a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de președintele Nicușor Dan împotriva actului normativ.
Tanczos Barna: „Curtea Constituțională a confirmat că legea respectă Constituția”
Tanczos Barna a salutat decizia Curții Constituționale și a invocat, totodată, sprijinul primit din partea instituțiilor europene pentru măsurile de gestionare a populației de urși.
"Curtea Constituţională a confirmat astăzi că legea prin care am dublat cota de recoltare în cazul populaţiei de urs brun respectă Constituţia. În acelaşi timp, în cadrul întâlnirii avute ieri la Bruxelles, comisarul european pentru mediu mi-a transmis că România, în calitate de stat membru, are dreptul să ia măsuri active de gestionare a populaţiei de urşi. Am spus de la bun început că intervenţia prevăzută prin lege este proporţională şi respectă prevederile privind protecţia speciei. Aceasta prevede cote de prevenţie şi intervenţie, stabilite pe baza rezultatelor evaluării genetice a populaţiei de urs brun, finalizate anul trecut, cu scopul de a stopa suprapopularea urşilor şi de a proteja viaţa oamenilor şi activităţile agricole", a afirmat Tánczos Barna.
„Am pierdut două luni”
El consideră că procesul de contestare a legii a întârziat aplicarea unor măsuri considerate esențiale pentru gestionarea populației de urși.
"Din păcate, am pierdut două luni în care aceste măsuri puteau fi aplicate. Fondurile de vânătoare au acum obligaţia să le pună în practică imediat cu responsabilitate", a subliniat acesta.
Tánczos Barna a amintit că UDMR a susținut în ultimii ani măsuri de intervenție rapidă în cazul urșilor care pun în pericol populația și activitățile agricole.
"În ultimii ani, UDMR a susţinut în mod consecvent nevoia gestionării active a populaţiei de urşi bruni şi protejarea vieţii omeneşti, introducând intervenţia imediată în situaţii de urgenţă, sprijin pentru fermieri şi cote de vânătoare stabilite pe baze ştiinţifice”, a continuat acesta.
Acesta a precizat că formațiunea va continua demersurile pentru modificarea regulilor europene privind gestionarea speciilor aflate într-o stare favorabilă de conservare.
"Continuăm aceste demersuri atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, unde am cerut reguli de gestionare mai flexibile pentru statele membre în care specia se află într-o stare de conservare favorabilă", a conchis Tánczos Barna.
Curtea Constituțională a decis miercuri că legea care permite împușcarea a peste 900 de urși anual, ca măsură de prevenție și intervenție, respectă prevederile Constituției, respingând sesizarea depusă de președintele Nicușor Dan.





























