Otniela Sandu, influencer, actriță și femeie de afaceri, a avut o reacție neașteptată după ce presa a scris că relația dintre ea și Sebastian Dobrincu s-a încheiat. Dezvăluirea a fost făcută chiar de milionar, în cadrul unei emisiuni. Ulterior, presa de scandal a scris că Dobrincu a revenit în brațele Ioanei Ignat, femeia cu care a avut o relație vreme de trei ani de zile.
Otniela nu a dorit să dea detalii picante
„Sunt prinsă cu niște probleme de sănătate cu tata și nu am mood de subiecte și de nimic. Sunt momente în care este bine să păstrezi pentru tine unele lucruri și să te bucuri doar tu de ele. Altceva nu voi mai avea de zis”, a spus Otniela Sandu la Antena Stars.
Iată ce a dezvăluit Dobrincu despre despărțire
„Da’ ce, tu nu știi? De câte ori n-ai fost pozată și scoasă din context? Întotdeauna e ceva scos din context! Eu și Otniela Sandu nu mai suntem împreună. Eu nu am zis dacă sunt împreună cu Ioana Ignat. Mi s-au băgat cuvinte în gură. Nu are nicio legătură cu perioada de care am povestit. Complicate sunt căile iubirii, mai ales la vârste fragede. Încerc să-mi țin latura asta cât mai pentru mine, știi, chiar dacă nu pot să mă duc la magazin să îmi iau niște banane și niște zmeură…”, a spus Sebastian Dobrincu în cadrul emisiunii de la PRO TV.
Dobrincu a fost cel mai tânăr milionar din Silicon Valley
Sebastian Dobrincu a strâns bani din site-uri și la 16 ani călătorea în California, pentru a da mâna cu Tim Cook, de la Apple, și pentru a-l asculta la workshopuri pe Mark Zuckerberg. Visa deja la succesul din Statele Unite, așa că, un an mai târziu, pe când avea doar 17 ani, a înfiinţat primul sau start-up. Se numește StoryHeap, adică o platformă care vinde soluții de statistică și interconectează conturile de Instagram, Facebook, Snapchat, și X ale clienţilor.































Comentează